7.4 C
Campulung Muscel
miercuri, 24 aprilie, 2024

O maşină a ars ca o torţă în zona Cabanei Voina!

Alte Știri

Marţi seara, un alt incendiu a pus pompierii pe drumuri. De această dată, la 112 s-a anunţat ca un autoturism a fost cuprins de flacari în zona Voina. Spre locul indicat au plecat o autospecială cu apă şi spumă şi echipajul SMURD, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Câmpulung, dar şi echipajul Biroului Rutier de la Poliţia Câmpulung.

Ajunşi pe drumul dinspre Cabana Voina, pompierii au găsit o maşină de producţie externă, care ardea ca o torţă. Chiar dacă au intervenit imediat, din maşină nu a mai rămas nimic, a ars în totalitate.

După ce au stins incendiu, pompierii au stabilit şi cauza acestuia, un scurt circuit la un cablu electric.

Poliţiştii musceleni au dorit să afle şi ce făceau prin zona respectivă, proprietarul maşinii şi ceilalţi tineri cu care era acesta. Aşa au aflat că aceştia făceau drifturi pe acea piorţiune de drum şi că la un moment dat au observat că de sub capota acelui autoturism a început să iasă fum şi apoi flăcări. Băieţii au încercat să stingă incendiul , însă nu au avut şanse de reuşită, aşa că au aşteptat să vină pompierii musceleni în ajutorul lor. Maşina, din păcate, a fost distrusă în totalitate.

Ultimele Știri

Cât costă să renovezi complet un apartament cu 2 camere, în anul 2024

Cât costă să renovezi complet un apartament cu 2 camere, în anul 2024. Suma nu este deloc una mică....

Alte știri din aceeași categorie