E scris în legea firii ca timpul să treacă neiertător, ca oamenii să treacă prin viaţă odată cu el şi să devină neputincioşi, sub povara anilor ce se adună rând pe rând. E scris în legea firii şi ca oamenii deosebiţi, cu calităţi alese şi suflete de aur, să nu fie prea uşor daţi uitării, ci să ne rămână ancoraţi, undeva într-un colţ de gând, ca icoane sfinte spre care alergăm să ne reculegem şi să ne reamintim clipe dragi ce ne-au furat lacrimi şi ne-au înaripat inimile cu iubire. Dumnezeu a vrut ca două destine să se întâlnească şi să se contopească într-o simbioză durabilă, cât o viaţă de om, încununată – nu de puţine ori – de laurii victoriei: Liceul cu Program Sportiv şi directorul său, domnul profesor Constantin STAICU – omul care a ştiut că dacă va pune dragoste şi adevăr în ceea ce face, ceea ce va construi va dura o veşnicie. Mâini nevăzute au scris povestea celor două destine care, timp de 45 de ani au respirat împreună, s-au bucurat şi au sorbit din Cupa Succesului, au strălucit, au ars şi s-au reinventat aici, în locul unde povestea şi realul se succed, se înlocuiesc, se împletesc şi iarăşi se despart, într-un firesc dincolo de firesc, născând eroi. Domnule Director…, într-o dureroasă realitate a orgoliilor, în care demnitatea, verticalitatea, onoarea şi bunul simţ au devenit calităţi extrem de rare, într-o vreme a nonvalorilor, în care compromisurile de tot felul pentru a ajunge cât mai sus sunt la ordinea zilei, mai există, din fericire, oameni de bine în Liceul cu Program Sportiv, care vă sunt recunoscători pentru fiecare moment petrecut împreună. Momentele dragi devin însă, de anul acesta, preţioase amintiri de colecţie pe care le păstrăm în suflete cu regretul că aţi fi meritat mai mult de atât! Pentru ei sunteţi Omul care a scris cu condei de aur şi cerneală de azur, nu pe hârtie, ci pe zidurile şcolii, ca scrisul să dureze în veci şi astfel, litera şi cuvântul au devenit cântec şi lumină pentru cei care au predat şi predau, au învăţat şi învaţă în Liceul cu Program Sportiv.
Pentru aceşti oameni întruchipaţi cele mai nobile valori: înţelepciunea, adevărul, perseverenţa, devotamentul şi răbdarea şi sunteţi Omul care s-a dedicat şcolii, reprezentând-o cu eleganţă şi profesionalism. Pentu ei rămâneţi directorul, profesorul, colegul, mentorul, OMUL Constantin STAICU – pe care Divinitatea l-a înzestrat cu har şi vocaţie, punându-i pe umeri dulcea ,,povară” a educaţiei. Nu puţine sunt clipele frumoase în care ne-am bucurat împreună de reuşite, în care şcoala a atins culmile succesului, deşi astăzi, cei care nu pun niciun preţ pe truda profesorilor şi antrenorilor de renume, o încadrează cu uşurinţă într-un nemeritat ,,con de umbră”.
Şi totuşi… dincolo de răutăţi şi de atitudini inumane, dincolo de cuvinte care rănesc, rămân faptele dumneavoastră, care încununează o carieră impresionantă, cu rezultate remarcabile pe plan local, naţional şi internaţional, cu generaţii de oameni ce şi-au lăsat cu încredere sufletele în mâinile dumneavoastră, spre şlefuire. La fel de remarcabile sunt şi lucrurile frumoase pe care le-aţi realizat pentru şcoală, de la sprijnirea eforturilor noastre de a ne forma în nobila meserie de făuritori de caractere, până la crearea unei baze materiale moderne care să ne ajute în desăvârşirea actului instructiv-educativ. Ar fi absurd şi nedrept să ignorăm faptele. Vă identificaţi cu şcoala aceasta, o dovedeşte fiecare colţ care vă poartă amprenta, o spun cei ce şi-au însuşit sfaturile dumneavoastră ca pe nişte reguli de urmat, oameni care vă apreciază şi vă admiră pentru tăria de a spune lucrurilor pe nume, pentru entuziasmul şi devotamentul cu care aţi slujit şcoala, pentru calităţile alese şi sufletul nobil şi generos cu care aţi fost înzestrat… Pentru toate acestea… şi pentru multe altele… onoruri şi plecăciune! Timpul trece grăbit sau mai leneş, visător sau zgomotos, dar mereu trece. Ia cu el bucuriile şi supărările, reuşitele şi eşecurile, dar mereu ia ceva. Timpul trece şi lasă în urmă amintirile. Timpul însă nu ia VALORILE, ci le lasă moştenire! Iar şcoala noastră se poate mândri că printre oamenii de valoare care i-au trecut pragul vă aflaţi, la loc de cinste, şi dumneavoastră.
Vine o vreme când nu te mai laşi amăgit de tinereţe şi înţelegi că nimic nu e veşnic…
Dar amintirile nu trebuie să fie o povară …
Trebuie să-ţi dea senzaţia timpului pe care nu l-ai pierdut
şi pe care nu l-ai lăsat să treacă în zadar…
Şi, chiar dacă vremea trece, faptele rămân mereu în inimile celor din jur! Vă mulţumim, Domnule Director!
Un grup de foste şi actuale cadre didactice şi auxiliare din Liceul cu Program Sportiv Câmpulung
