8.7 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Ouăle uriaşe înlocuite cu sporturile extreme…

Alte Știri

Pentru prima dată în acest an de Paşti, Câmpulungul s-a umplut de ouă uriaşe. Fie ele panouri publicitare, ouă uriaşe sau chiar luminoase…Acestea au fost atracţia copiilor dar şi a adulţilor care s-au fotografiat cu ele şi au postat apoi imaginile pe site-urile de socializare.

Primarul Liviu Ţâroiu a declarat că preţul de închiriere al acestor obiecte decorative de la o firmă din Bucureşti a costat 10.000 lei.

Acum în Grădina Publică ,,Merci”, copiii din Muscel au parte de o nouă distracţie. Se pot plimba cu karturile cu pedale, afacere pusă pe picioare de un fost politician.

Cei care vor să facă o plimbare cu karturile trebuie să achite 5 lei pentru 15 minute.

Din peisaj nu lipseşte nici toboganul gonflabil, nici trambulinele „Bungee”. 10 lei de persoană costă 5 minute de sărituri la trambulină.

Săritorul începe prin a sări pe o trambulină, având atașat un ham corporal legat prin intermediul a două corzi de bungee jumping de doi stâlpi înalți, situați de o parte și de alta a trambulinei.

Pe măsură ce săritorul începe să sară, corzile elastice permit acestuia să execute mișcări ce în mod normal nu ar putea să fie permise doar de prezenţa unei trambuline obișnuite. În momentul în care o persoană sare, coarda elastică se întinde și acesta începe să se balanseze în sus și în jos până când toată energia este complet disipată.

Ultimele Știri

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia – Argeș Mall

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia - Argeș Mall. https://youtu.be/h3cP0AM3i-o?si=MMgpXYIjQFDo3_lw Astăzi...

Alte știri din aceeași categorie