0.8 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Pentru nepurtarea măștii, amenda pentru persoanele fizice este de 500-2500 lei

Alte Știri

Începând cu data de 30 iulie 2020 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele de pe raza administrativ-teritorială a județului Argeș începând cu vârsta de peste 5 ani, în spații închise și deschise, pentru grupuri mai mari de două persoane care nu locuiesc la aceeași adresă.

Masca va fi purtată la evenimentele în aer liber și la terasele.

Masca se poartă până la masă, se poate da jos, evident, dar se pune, din nou, când se părăsește masa de la terasă.

Numărul de persoane la masă, distanța dintre mese, suprafața în mp a terasei, sunt deja reglementate și trebuie respectate!

Pentru nepurtarea măștii, amenda pentru persoanele fizice este de 500-2500 lei, conform Legii 55/2020.

Amenzile pentru operatorii economici sunt între 1000-5000 lei.

Reamintim faptul că Argeșul este pe locul III în țară la numărul de infectați.

Ultimele Știri

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei. Noua...

Alte știri din aceeași categorie