14.8 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Percheziţii de amploare în Câmpulung! Un C.A.R…

Alte Știri

La această oră, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, efectuează 9 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Argeş și Mehedinți, la locuințele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale și instituții nebancare.

La data de 22 noiembrie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 9 percheziţii domiciliare la locuințele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale și instituții nebancare din judeţele Argeş și Mehedinți.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la infracțiunea de înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, folosire a instrumentelor false, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada iunie – octombrie a.c., cei vizați, ar fi obținut în mod fraudulos sume de bani, cu titlu de împrumut, de la șase instituții financiare nebancare de tip C.A.R. pe pe raza județelor Argeș și Mehedinți, pe care ulterior nu le-ar mai fi restituit.

Prejudiciul generat se ridică la peste 150.000 lei, reprezentând sume de bani obținute fraudulos cu titlu de împrumut și nerambursate.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.     

La acțiunea participă polițiști de investigare a criminalității economice din și luptători ai Serviciilor pentru Acțiuni Speciale din Argeș și Mehedinți. Vom reveni cu amănunte….

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie