2.7 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Prefectul Emanuel Soare: “Regulile nu sunt respectate! Voi dispune cele mai dure măsuri”

Alte Știri

Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a informat încă de ieri că a dispus suplimentarea patrulelor în zona de nord a județului, pentru impunerea respectării ordonanțelor militare.

Prefectul susține că măsurile dispuse până acum nu au avut rezultatul scontat, motiv pentru care urmează să ia cele mai dure măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

Astfel, s-ar putea ajunge la închiderea unor localități și introducerea obligativității de a purta mască de protecție.

Prefectul Emanuel Soare le amintește reprezentanților autorităților locale că trebuie să-și facă datoria, prin Comitetele Locale pentru Situații de Urgență.

“Urmăresc cu îngrijorare evoluția epidemiei de coronavirus la nivel național și în mod special, ceea ce se întâmplă în nordul județului Argeș. Din investigațiile realizate, precum și în urma analizei măsurilor impuse în zonă, constat că unele dintre regulile care au fost deseori prezentate în spațiul public, inclusiv de către Instituția Prefectului, nu sunt respectate.

Atenționez asupra faptului că, în funcție de evoluția cazurilor suspecte și pozitive din zona Câmpulung, voi dispune cele mai dure măsuri care se impun in vederea prevenirii răspândirii COVID 19.

Vom închide localitățile, vom permanentiza prezența poliției, jandarmeriei și a armatei, vom introduce obligativitatea purtării măștilor de protecție pentru fiecare cetățean și vom aplica amenzile maxime prevăzute de lege, dacă se va impune.

Reamintesc faptul că autoritățile locale trebuie să își facă datoria, prin intermediul comitetelor locale pentru situații de urgență, trebuie să verifice permanent modul în care cetățenii respectă regulile privind izolarea, circulația prin localitate, adunările publice sau private, inclusiv cele de cult. De asemenea, poliția locală și poliția națională trebuie să fie prezente permanent pe stradă, să patruleze în zonele cu persoane izolate la domiciliu, să se asigure că sunt respectate regulile.

Din păcate, tocmai în zona amintită se pare că aceste reguli nu sunt respectate, motiv pentru care virusul are o răspândire mai mare decât în mod normal.

Managerii spitalelor din zonă au responsabilitatea de a-și informa personalul medical cu privire la regulile și procedurile care trebuie respectate în abordarea relației cu fiecare pacient care vine la spital. Au obligația sa verifice purtarea echipamentelor de protecție de către personalul medical, să asigure licitațiile necesare pentru procurarea de echipamente și medicamente necesare.

Reamintesc faptul că, în conformitate cu atribuțiile și responsabilitățile Instituției Prefectului în situațiile de urgență, vom respecta, cu strictețe măsurile ce se impun și nu vom tolera nicio abatere de la acestea”,  a declarat prefectul Emanuel Soare.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie