14.6 C
Campulung Muscel
miercuri, 24 aprilie, 2024

Profeţiile părintelui Arsenie Boca despre CUTREMURUL care va şterge BUCUREŞTIUL de pe hartă

Alte Știri

Arsenie Boca a fost unul dintre cei mai importanţi vizionari pe care i-a avut România. Profeţiile sale s-au îndeplinit exact aşa cum au fost rostite sau pictate. Cele două mari cutremure care au lovit Bucureştiul în secolul XX au fost prevăzute de către Arsenie Boca întocmai. El le-a definit precum “cele două ouări”, pentru ca atunci când timpul va veni, o a treia se va produce şi va pune întreg oraşul la pământ. Un cutremur major se va produce, probabil mai mare decât precedentele, şi astfel întreg Bucureştiul la fi lovit din toate direcţiile pentru ca în cele din urmă să dispară de pe harta României. Toate acestea vor fi precum o pedeapsă pentru că oamenii au păcate mult prea mari şi într-un fel sau altul trebuie să plătească. Profeţia a fost făcută undeva înainte de anii ’40. Părintele Boca le spunea apropiaţilor că ei nu vor prinde acest eveniment major pentru că se va petrece în secolul următor. Pe lângă această profeţie uimitoare, Arsenie Boca a mai prezis şi sfârşitul comunismului şi începutul unei ere mult mai rea, în care ororile vor fi şi mai mari.

 

Ultimele Știri

Un bărbat din Boteni a căzut de la 3 metri, după o scară. Zi fatidică!

Un bărbat din Boteni a căzut de la 3 metri, după o scară. Zi fatidică! Ghinionul l-a urmărit pe...

Alte știri din aceeași categorie