Mănăstirea Văratec este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată într-o poiană de la poalele munților, în satul Văratec din comuna Agapia (județul Neamț), la o distanță de 12 km de orașul Târgu Neamț și la 40 km de municipiul Piatra-Neamț. Este cea mai mare mănăstire de maici din România, aici viețuind peste 400 maici.[1]
Mănăstirea a fost fondată în anul 1785 de către schimonahia Olimpiada, împreună cu duhovnicul Iosif. În această lucrare, maica Olimpiada a fost sfătuită și îndrumată de Paisie Velicicovschi, starețul Mănăstirii Neamț. Trecută sub administrarea Mănăstirii Agapia din apropiere, Mănăstirea Văratec a devenit mănăstire independentă în anul 1839.
Ziduri masive din piatră închid o incintă unde se află Biserica “Adormirea Maicii Domnului” (biserica principală), stăreția și clădirile administrative (aflate în clădirile de pe latura nordică a incintei) și Muzeul mănăstirii, unde fusese anterior Atelierul “Regina Maria” (aflat în clădirea de pe latura sudică). Incinta monahală este înconjurată de satul mănăstiresc, alcătuit din casele tradiționale țărănești unde locuiesc maicile și care se înșiră pe ulițe înguste.
Fondarea Mănăstirii Văratec este legată de numele Bălașei Herescu (1757-1842), fiica preotului Mihail de laBiserica “Sf. Nicolae Domnesc” din Iași. Aceasta viețuia ca rasoforă în Schitul Topolița din apropiere, cu numele de sora Olimpiada.[3] Ea a dobândit mai multe terenuri în poiana Văratec, de la marele vistiernic Deleanu și de la pădurarul Ion Bălănoiu.
Sfătuită de starețul Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, care urmărea desființarea schiturilor mici de călugărițe aflate la marginea orașelor și satelor și concentrarea lor în câteva mănăstiri mai mari, izolate de lume, maica Olimpiada a întemeiat, între anii 1781-1785, o mică sihăstrie în poiana Văratec. În iunie 1785, Olimpiada, împreună cu duhovnicul Iosif, au început construirea unei biserici de lemn cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Lângă biserică, s-au clădit și chilii în care s-au stabilit mai multe călugărițe, fondându-se astfel Schitul Văratec.[4]
Alături de maica Olimpiada, duhovnicul Iosif este considerat și el ca fondator al mănăstirii. Acesta s-a născut în jurul anului 1750, în localitatea Valea Jidanului din Transilvania, și a intrat de tânăr în viața monahală, devenind ucenic al renumitului monah Paisie Velicicovschi, încă de pe când acesta din urmă se afla la Mănăstirea Dragomirna. Părintele Iosif a decedat la 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Văratec.[5]
În anul 1787, Schitul Văratec a fost unit cu Schitul Topolița pentru a forma un așezământ monahal mai mare și mai bine organizat. Schitul Topolița, înființat cu peste 250 ani în urmă, era așezat în mijlocul satului Topolița. Prin unirea celor două schituri, călugărițele de la Topolița s-au mutat la Văratec. În anul următor, au venit aici și maicile de la Schitul Durău în frunte cu stareța Nazaria, care a fost întărită ca stareță a Schitului Văratec. Schimonahia Nazaria a condus soborul mănăstirii în perioada 1788-1814, fiind ajutată de duhovnicul Iosif.
Mănăstirea Văratec a fost afectată de un incendiu în noaptea de 10/11 iunie 1900, arzând atunci cea mai mare parte a chiliilor și acoperișul bisericii mari. După incendiu, s-a refăcut acoperișul bisericii doar cu două turle, turlele de lemn nefiind reconstruite. De asemenea, s-a construit actualul complex de clădiri din incinta mănăstirii, singurul corp păstrat în forma inițială fiind doar zidul înconjurător, ridicat în perioada 1808-1812. Paraclisul “Sf. Nicolae” a fost refăcut între anii 1903-1909, catapeteasma și interioarele sale fiind pictate de ieromonahul Eftimie Obrocea de la Mănăstirea Ciolanu.[11]
În anul 1909, la Văratec viețuiau 304 maici și surori aflate sub ascultarea stareței Evghenia Teodor.[12]
În 1934, la îndemnul mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei, s-a înființat într-o clădire de pe latura sudică a incintei Atelierul “Regina Maria”, unde maicile au lucrat broderii bisericești, covoare și țesături naționale. În mănăstire funcționau în noiembrie 1940 următoarele ateliere: broderie bisericească și legătorie de cărți, covoare, tricotaj, țesut pânză, pictură bisericească și artă decorativă, majoritatea acestora menținându-se și în prezent.[13] Începând din 1960, în această clădire s-a amenajat o bogată colecție muzeală.
În anul 1935, în apropiere de absida răsăriteană a Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”, a fost amplasată statuia în bronz a Saftei Brâncoveanu realizată de sculptorul Ion Jalea.
Cu sprijinul material și tehnic al statului și al Mitropoliei Moldovei și Sucevei, s-au efectuat începând din anul 1962 importante lucrări de consolidare, restaurare și renovare atât la cele trei biserici, cât și la arhondaric și la unele clădiri din Mănăstirea Văratec.[14] Între anii 1968-1969 a avut loc spălarea și restaurarea picturii de la Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, lucrarea fiind realizată de pictorul restaurator Arutium Avachian.[15]
În perioada păstoriei ca stareță a maicii stavrofore Nazaria Niță (1973-1995), Mănăstirea Văratec a fost vizitată de patriarhii Pimen Izvekov al Moscovei, Diodor al Ierusalimului și Dimitrios al Constantinopolului, precum și de alți numeroși ierarhi din Biserica Ortodoxă, dar și de alți reprezentanți ai Bisericilor creștine.[16]
În anul 1985 pe locul altarului fostei biserici de lemn a fost amenajat un bazin, pe locul Sfintei Mese fiind amplasată statuia unui înger ținând în brațe o cruce.
În secolul al XX-lea au păstorit aici ca starețe: Evghenia Teodor – stareță prin 1909; arhimandrita Irina G. Lecca (20 ianuarie 1881 – 30 noiembrie 1953) – stareță în perioadele 1940-1942 și 1946-1951; stavrofora Margareta Ocolescu (10 februarie 1916 – 6 ianuarie 1996) -stareță în perioada 1951 – 1954; schimonahia Pelaghia Amilcar (1885–1981) – stareță în perioadele 1942-1946 și 1954-1972; stavrofora Nazaria Niță (7 mai 1928 – 28 octombrie 2001) – egumenă între anii 1958-1965 și stareță în perioada 1973-1995.
Începând din anul 2002, stareță a mănăstirii este maica stavroforă Iosefina Giosanu, sora episcopului Ioachim Giosanu și nepoată a arhimandritului Ioanichie Bălan.
În ședința Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5-7 martie 2008, s-a pus în discuție canonizarea acestor nouă sfinți nemțeni, la propunerea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Sfântul Sinod a luat hotărârea ca cei nouă sfinți propuși să fie canonizați. Printre cei nouă sfinți canonizați s-a aflat și Cuviosul Iosif de la Văratec, a cărui zi de pomenire a fost aleasă data de 16 august. Proclamarea solemnă a canonizării celor nouă sfinți nemțeni a avut loc la 5 iunie 2008, laMănăstirea Neamț, și a fost celebrată de către patriarhul Daniel.
La 16 august 2008, de sărbătoarea hramului Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”, la Mănăstirea Văratec a avut loc slujba de proclamare locală a canonizării Cuviosului Iosif, fondator și duhovnic al mănăstirii. Slujba religioasă a fost oficiată de mitropolitul Teofan Savu al Moldovei și Bucovinei, care a citit actul de canonizare al Sf. Iosif. La această ceremonie au participat și IPS Pimen Zainea, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, PS Calinic Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și PS Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Hușilor.