6 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Pui de urs captiv la Dâmbovicioara! Responsabilii depăşiți de situație

Alte Știri

A apărut ursul din nou în Muscel, de această dată în comuna Dâmboviciora, în zona Oratia.

Joi, în jurul orei 11.00, la 112 s-a anunțat că un urs a fost prins într-un gard din sârmă ghimpată. Oamenii din zonă sunt obişnuiți cu apariția sălbăticiunilor, însă acum, exemplarul ce nu depăşea 100 de kg, urla de durere şi trebuia salvat. Ursul se zbătea în gardul de sârmă ghimpată de noaptea, iar până la ivirea zorilor oamenilor le-a fost teamă să iasă din case să vadă ce se întâmplă.

La fața locului au ajuns rapid polițiştii Secției Rurale Rucăr, jandarmii montani din cadrul Detaşamentului nr 7 Câmpulung, dar şi săteni. Jandarmii şi polițiştii au izolat zona pentru că era posibil ca după urs să apară ursoaica, exemplarul prins în sârmă fiind, după aprecierea cunoscătorilor, un pui, nu un exemplar matur.

“Ne-am obişnuit cu apariția sălbăticiunilor. Dacă nu apare utsul sau mistrețul o zi, a doua zi, apar amândoi… Noi am ajuns să creştem animale, pentru ca urșii și mistreții să aibă hrană. Nu mai suportăm asta, dar autoritățile par să nu ne audă”, spune un localnic.

Pe de altă parte, oamenii spun că vina nu e a sălbăticiunilor, ele vin  să caute mâncare:” Ce să mai mănânce în pădure? Fructele de pădure sunt la mare căutare, le adună oamenii imediat.

Ursul şi mistrețul ce să mănânce? Pe vremea lui Ceauşescu ştiu că le puneau mâncare în zone amenajate din pădure. Acum ăia de ar trebui să facă asta le ia mâncarea pentru porcii şi animalele lor! Asta e situația! Ce zice ministrul ăla că îi omoară? Pai de înmulțire nu ştie? Nu omorâtul e soluția, ci să nu le mai invadăm habitatul, să fim şi noi responsabili, dacă nu… uite ne mănâncă animalele, ne atacă familiile…noi oamenii suntem de vină!”, spune un sătean trecut de prima tinerețe.

În timp ce fiecare îşi dădea cu presupusul, ce trebuia sau ce nu trebuia făcut, la fața locului erau aşteptați cei care urma să tranchilizeze ursul pentru ca, acesta să poată fi transportat în siguranță în altă zonă. Au fost solicitați specialişti din Braşov, erau mult mai aproape de locul cu pricina, însă cum nu s-a putut deplasa o echipă, s-a cerut sprijin la Piteşti. Dupa multe ore de chin pentru puiul de urs, ore în care locul a fost păzit de jandarmi şi polițiști, o echipă de la IPJ Argeş a ajuns la Dâmbovicioara, în zona Oratia, să tranchilizeze exemplarul.

Primarul comunei, Dumitru Secăreanu a fost cel care la prima oră când a aflat de urs, a plecat la medicul veterinar să ia tranchilizantul, însă chiar dacă substanța exista, cel care trebuia să o administreze puiului de urs, întârzia să apară: “Am tranchilizantul, dar nu vedeți că nu vine nimeni să îl adoarmă… Ce e aşa greu… Mie mi s-a luat, nu ştiu cum să mai procedez. Sălbăticiunile apar, ne distrug totul, noi dacă acționăm încălcăm Legea, ce putem face…”, a spus Secăreanu.

Ursulețul a urlat şi s-a zbătut ore în şir, pe lângă teamă, oamenii începuseră să se întrebe dacă e normal să fie lăsat să sufere atâta timp: “De unde vin ăştia? Ce e bătaia asta de joc? Păi urs sau nu, e suferință şi pe el! Nu e normal, omeneşte posibil! Sunt ocupați cu ce, trebuia să apară unul care să îl adoarmă. Dacă nu sunt ei în stare să fi apelat la omul de la asociația de câini din Câmpulung, Dorin, el putea cred să îl adoarmă, oricum domnul primar avea soluția aia de adormit! E strigător la Cer ce se întâmplă!”, a mai spus o femeie din Dâmbovicioara.

După ce a fost tranchilizat, ursulețul a fost dus în zona Zărneşti în sălbăticie.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie