9.8 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Rabla 2018. Nu se majorează cuantumul primei de casare

Alte Știri

Rabla 2018. Nu se majorează cuantumul primei de casare!

Anul acesta pentru Programul “Rabla”, cuantumul primei de casare va rămâne la 6.500 de lei şi în 2018, pentru fiecare autovehicul uzat dat spre casare.

Ecobonusurile acordate în cazul achiziţionării unui autovehicul hibrid/electric se pot cumula, reiese din prevederile Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017 – 2019, publicat în cursul anului trecut.

În acest context, documentul prevede că programul va avea un caracter multianual, fiind gândit pe o perioadă de trei ani, interval care se va încheia în decembrie 2019.

Finanţarea programului “Rabla” se realizează din veniturile Fondului pentru mediu, şi se derulează în limita creditelor de angajament şi bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetele anuale ale Fondului pentru mediu, aprobate conform legii.

Condiții ecobonus, la prima casare

La prima de casare obişnuită se poate adăuga un ecobonus, în următoarele condiţii: valoare de 1.000 lei în 2018, la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt; valoare de 1.000 de lei, dar la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g CO2/km în regim de funcţionare mixt.

În plus, la fiecare autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid, se poate acorda un ecobonus în valoare de 1.700 lei.

De asemenea, proprietarul poate achiziţiona mai multe autovehicule noi în schimbul predării spre casare a unui număr echivalent de autovehicule uzate, beneficiind în acest mod de mai multe prime de casare.

Pe de altă parte, Programul “Rabla” va avea o componentă destinată persoanelor juridice, iar în acest caz instituţiile interesate pot solicita prin cererea de finanţare cel mult echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri) la momentul depunerii dosarului de acceptare.

Rabla Plus atât persoanele fizice, cât şi cele juridice 

Totodată, prin intermediul extensiei “Rabla Plus”, atât persoanele fizice, cât şi cele juridice pot accesa fondurile alocate pentru achiziţionarea de maşini ecologice, prietenoase cu mediul. În acest sens, la jumătatea lunii ianuarie a acestui an, într-un proiect de Ordonanţă, publicat spre consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului, se propune ca autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, să poată achiziţiona, prin Programul “Rabla Plus”, autoturisme ecologice noi la o contravaloare în lei de maximum 35.000 de euro (fără TVA) pentru fiecare maşină, sumă aproape dublă faţă de suma stabilită în prezent.

Ultimele Știri

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia – Argeș Mall

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia - Argeș Mall. Astăzi...

Alte știri din aceeași categorie