2.2 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Refugiul Iezer şi-a sporit gradul de confort oferit turiştilor de creastă

Alte Știri

Refugiul Iezer a fost construit în 1939. În timp însă, construcţia s-a degradat. În 1974, refugiul a fost reabilitat şi mărit, ajungând la dimensiunile pe care le are şi acum. ”Este refugiul aflat la cea mai mare altitudine şi cel mai mare refugiu din România. Asta arată şi faptul că aici au fost tradiţii de mers pe munte de mult timp”, precizează Ion Sănduloiu. Masivul Iezer-Păpuşa face parte din grupa sudică a Carpaţilor Meridionali. Deşi de la distanţă par doar nişte dealuri, în realitate vârfurile ajung la altitudini de peste 2.400 de metri. Munţii Iezer-Păpuşa sunt înconjuraţi pe trei laturi de apele Doamnei şi Dâmboviţei, iar altitudinea maxima este atinsă de Vârful Roşu – 2.469 de metri –, iar vârfurile Iezerul Mare şi Papuşa au înălţimi de 2.462 de metri şi respectiv de 2.391 de metri. Masivul Iezer este cunoscut şi pentru faptul că este traversat de cel mai înalt drum din România. Transfăgărăşanul şi Transalpina, cele două mari trasee care traversează Carpaţii Meridionali, şi-au disputat titlul de cel mai înalt drum din România, dar amândouă pierd în faţa unui alt drum din Argeş, cel ce traversează Masivul Iezer şi urcă până la o altitudine de 2.350 de metri. „Drumul începe la Lereşti, pe unul dintre braţele laterale ale Barajului Râuşor, Târgului, şi urcă spre Culmea Portăreasa şi Lacul Portăreasa, iar după aceea pe creasta Iezerului, către Vârful Iezerul Mare, unde se atinge altitudinea maximă. Drumul coboară apoi către Crucea Ateneului şi de acolo se pleacă către Culmea Văcarea şi coboară către Cabana Voina. Traseul este extraordinar, foarte frumos şi poate fi parcurs cu o maşină de teren, precum şi cu bicicleta. Cel mai frumos este însă pe bicicletă!”, spune Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş, unul dintre oamenii care cunosc foarte bine masivul Iezer şi traseul.  ]]>

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie