11 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

REMUS MIHALCEA: Una dintre cele mai mari aberații pe care le-am auzit a fost aceea cum că părinții ar trebui să știe care #profesori sunt vaccinați anti-Covid 19 și care nu!

Alte Știri

REMUS MIHALCEA: Una dintre cele mai mari aberații pe care le-am auzit a fost aceea cum că părinții ar trebui să știe care #profesori sunt vaccinați anti-Covid 19 și care nu!

În Guvernul de dreapta, din care USR amenință că iese, ideile crețe ale miniștrilor ne pun pe gânduri și ne fac să ne întrebăm dacă ei știu pe ce planetă sunt.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă de la USR, împarte, astfel, cadrele didactice în două categorii, adâncind disputa și așa aprigă între vacciniști și anti-vacciniști! O asemenea decizie nu are niciun sens, iar singurul rezultat va fi acela că profesorii nevaccinați vor fi priviți ca niște ciumați. De asemenea, și profesorii s-ar putea simți îndreptățiți să întrebe care părinți sunt vaccinați și, de ce nu, să refuze să lucreze în clasă cu copiii care provin din astfel de familii sau care nu sunt vaccinați.

Ar fi o veritabilă vânătoare de vrăjitoare! În plus, se încalcă secretul medical. Istoricul pacienților poate fi cunoscut doar de către persoana în cauză și medic! Testarea masivă este singura soluție viabilă, alături de vaccinare.

Testele trebuie să fie gratuite pentru TOȚI profesorii și elevii. Cine este sănătos continuă școala normal și doar cei cu test pozitiv ar urma să treacă la cursuri online! Dar, din câte se vede, din cauza scandalurilor din coaliție, românii au de suferit. Guvernanții nu par preocupați să conducă țara, ci să se sfâșie între ei pentru putere!

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie