11 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Reținuți, după ce prin acte de violenţă, au furat bani şi bijuterii din aur. VIDEO

Alte Știri

Doi indivizi din Dâmboviţa au fost reţinuţi pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. Cei doi indivizi au intrat în decembrie 2018 într-un imobil de unde, prin acte de violenţă, au furat bani şi bijuterii din aur.

Luni, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, și au reținut doi bărbați, de 43 de ani și 31 de ani, ambii din județul Dâmbovița.

Din cercetări s-a stabilit că în cursul lunii decembrie 2018, cei doi, împreună cu un alt bărbat, ar fi pătruns pe timp de noapte în locuința unei persoane din municipiul Curtea de Argeș, iar prin acte de violență, ar fi sustras 2000 euro, 1000 lei și aproximativ 500 de grame de bijuterii din aur.

Luni cei doi bărbați au fost conduși la sediul poliției, iar după administrarea probatoriului, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de marţi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie