8.6 C
Campulung Muscel
miercuri, 24 aprilie, 2024

Retrocedări pe interese la primăria din Câmpulung!

Alte Știri

În anul 1970, pe strada Negru Vodă din Câmpulung, la numărul 164, începea construcţia unui bloc cu două scări, bloc proprietate personală a locatarilor. Practic aceste apartamente, în număr de 30, au fost achitate întegral la începerea lucrărilor. Terenul pe care se construia în anul 1970 acest bloc era, conform Deciziei 231-1970 a Consiliului Popular al Oraşului Câmpulung, atribuit în folosinţă veşnică proprietarilor de apartamente, iar terenul atribuit avea 1.634 metri pătrați.

Proprietarii acestor apartamente au plătit impozit la primăria Câmpulung pentru acest teren, conform Registrului Agricol 1988-1991 şi a Registrului posesorilor din 1990.

Conform Legii 18-1991, terenul atribuit în folosinţă veşnică pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai ocuinţelor.

Primăria Câmpulung, un STAT în STAT!

Chiar dacă legiuitorul spune ceva, la Câmpulung, cei care conduc primăria sunt deasupra legii, asta o dovedeşte şi felul în care o bucată din terenul atribuit locatarilor blocului 7, din strada Negru Vodă, numărul 164, adică un spaţiu verde cu o lăţime de circa 8 metri, aflat între bloc şi vila care a găzduit până în 1989 banca orașului, a fost dat unei persoane care-şi retrocedase un teren.

De la prima persoană care a intrat în posesia acestui teren, o anume doamnă Soare, până în prezent când se află în proprietatea fostului director de la Hidroelectrica, filiala Curtea de Argeș, Constantin Ivan, sau a ginerelui acestuia, toţi cei care s-au ţepuit cu această bucată de pământ au vrut să scape de ea aşa cum au şi intrat în posesia ei, rapid. Motivul este unul destul de clar, pe acest teren trec reţelele de apă, canalizare, şi cea de electricitate.

Practic pe acest teren este interzisă construcţia, din motive lesne de înţeles. Pe de altă parte dacă cineva ar dori să contruiască şi ar dori să aibă ceva util, nu un vagon, ar trebui să înceapă de la o distanţă de maximum 50 centimetri de geamurile locatarilor de la parterul scării A, a blocului, lucru de asemenea interzis de legea civilă.

Primăria ignoră locatarii!

După ce au aflat locatarii blocului 7, de modul abuziv în care se fac retrocedările la Câmpulung, cum îşi umflă cei care au putere de decizie conturile, pe suferinţa câmpulungenilor, aceştia au făcut o sesizare la primăria Câmpulung, la data de 16 decembrie 2014, prin care solicitau să li se comunice documentele depuse, planul de situaţie, memoriul tehnic şi certificatul de urbanism, pe motiv că proprietarii sunt prejudiciaţi prin edificarea oricărui tip de construcţie, şi nu în ultimul rând prin sesizarea din decembrie 2014 se mai solicita să nu se elibereze nicio autorizaţie de construire pentru nicun tip de construcţie pe acest teren. În sesizarea respectivă se precizează şi faptul că distanţa minimă între clădiri este de jumătate din înălţimea clădirii celei mai înalte, iar dacă blocul are înălţime de 14,20 metri, distanţa legală este de 7 metri. Aceasta este o condiţie obligatorie pentru facilitarea accesului în caz de incendii şi calamităţi naturale, deoarece la apartamentele de pe faţada din Sud se poate ajunge în asemenea situaţii numai de pe acest teren.

La această sesizare primăria Câmpulung a TĂCUT, motivul a fost unul lesne de înţeles, primăria a eliberat un certificat de urbanism pentru construcţie pentru împrejmuire teren. La 5 ianuarie 2015, proprietarii scării A, a blocului 7 au depus la primărie o a doua sesizare prin care solicitau să nu elibereze autorizaţie de construcţie, iar motivele erau cele de mai sus. După această sesizare, primăria a emis un răspuns în care făcea referire la “terenul situat pe strada Negru Vodă numărul 188” nu la cel de la numărul 164. Răspunsul primăriei Câmpulung a fost unul evaziv, în care se făcea referire la un titlu de proprietate emis pe numele Foarfică Lelia, moştenitoare a defunctului Isbăşoiu Gheorghe, neprecizându-se care este legătura dintre proprietarii actuali Buta Cătălin Nicolae şi Buta Elena Caterina şi defunctul şi moştenitoarea acestuia şi nici cum de la moştenirea din Negru Vodă 188 s-a ajuns la împroprietărirea cu terenul din Negru Vodă 162.

Plângere penală la DNA

Pentru că aceste acte de abuz aduc atingere gravă proprietarilor blocului 7, din strada Negru Vodă, numărul 164, aceştia vor acţiona primăria Câmpulung în judecată, pentru ca astfel să se poată vedea care au fost manevrele făcute de conducătorii aleşi ai municipiului, şi nu în ultimul rând proprietarii vor înainta o plângere penală şi la DNA, poate aşa cei aleşi îşi vor aminti de ce au ajuns acolo, iar salariaţii de ce sunt plătiţi lună de lună!

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie