2.5 C
Campulung Muscel
marți, 19 martie, 2024

Rucăreanul lăsat în libertate, după descinderile în casa groazei!

Alte Știri

După descinderile în casa groazei, rucăreanul a fost lăsat în libertate! Împotiva bărbatului a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile!

Polițiștii din Argeş au descins, miercuri dimineaţă, acasă la Ionuț F. de 37 de ani din Rucăr, cercetat pentru că şi-ar fi sechestrat iubita şi ar fi agresat-o în mod repetat.

Femeia a reuşit să scape din casa în care era captivă după ce, săptămână trecută, a cerut ajutor printr-un bilet ascuns în pachețelul cu mâncare al fetiţei sale, care mergea la grădiniţă. Individul a fost dus la audieri, fiind plasat sub control judiciar.

Poliţiştii au luat din casa bărbatului camerele de supraveghere pe care acesta le amplasase şi mai multe dvd-uri, calculatoare şi alte aparate pentru care vor cere mandat de percheziţie electronică. Partenera lui spune că folosea înregistrările ca să o umilească şi ca să demonstreze cunoştinţelor cine este ”şeful” în familie.

“Tot ce pot să vă spun este că am fost victima unui scenariu şi o să dovedesc asta în instanţă”, spune bărbatul.

Aproape tot satul ştia că în casa celor doi se petrece ceva necurat, dar nimeni nu s-a gândit să anunţe autorităţile. Unii au ştiut şi au tăcut, alţii, vecini mai apropiaţi, îi găsesc scuze bărbatului. El nu are loc de muncă, fiind beneficiind de ajutor social.

Tatăl bărbatului vine cu o explicaţie halucinantă.

”Se bătea singură! Se dădea cu capul de perete, de faţă cu mai multe persoane şi după aia dădea prin sat că o bate băiatul meu”, spune bărbatul.

Subcomisar Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt IPJ Argeş: ″În urma percheziţiilor, polițiștii au identificat mai mute sisteme informatice care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Bărbatul a fost condus la sediul secţiei de poliţie rurală Rucăr.”

Femeia va fi consultată de un medic legist care ar putea confirma că a fost bătută.

Anchetatorii au o misiune dificilă în a demonstra vinovăţia bărbatului. Femeia a povestit că a fost maltratată timp de 6 ani, însă există puţine probe care să o dovedească şi din acest motiv individul nu a fost reţinut până acum.

Cei doi s-au cunoscut pe internet. Ea avea doi copii dintr-o relaţie anterioară, care acum se află în îngrijirea fostului soţ, plecat la muncă în Anglia. Femeia spune că partenerul nu o lăsa să vorbească cu nimeni, o încuia în casă şi ţinea cheia la gât, o acuza de infidelitate şi o obliga să-şi ceară iertare în genunchi pentru fapte închipuite.

Niciunul dintre ei nu are loc de muncă, iar cei doi nu şi-au oficializat relaţia.

Autorităţile ştiau de relaţiile tensionate din cuplu încă din 2013. Şi spun că au făcut tot ce s-a putut pentru destinul fetei de cinci ani şi al mamei ei.

Georgiana Oancea, inspector social Primăria Rucăr: Am încercat să o ducem în 2013 într-un centru, am cerut caracterizări la școli, pentru cei doi copii pe care îi avea dintr-o altă căsătorie, pentru că acolo ni s-a părut că sunt probleme. Tot timpul îi vedeam de mână, cu copilul, nu doar eu, și vecinii. Eram cu ochii pe ei. Era posibilitatea, dacă era abuzată, să facă un gest. Eu probabil aș fi țipat.

Ionel Dulamă, primarul din Rucăr: Am făcut tot ceea ce depindea de noi. Trebuia să ne spună ce are, că e într-o situație dificilă, să trimită prin cineva vorbă, nu printr-un simplu bilețel. Au fost anchete sociale, vizite ale colegilor de la asistență socială.

Inspectoratul Politiei Judeţene Argeş a deschis acum un dosar penal pe numele bărbatului acuzat de violenţă şi sechestrare.

Ultimele Știri

Voi aștia, maturi vă mai aduceți aminte de celebra Poartă de la Posada din Câmpulung Muscel? Și acum, scrie povești!

Voi aștia, maturi vă mai aduceți aminte de celebra Poartă de la Posada din Câmpulung Muscel? Și acum, scrie...

Alte știri din aceeași categorie