12.3 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

S-a făcut recepţia la cele mai mari obiective din Valea Iaşului

Alte Știri

La sfârşitul lunii septembrie, în localitatea Valea Iaşului a avut loc recepţia la cele mai mari obiective, în valoare de 23 miliarde de lei.

Este vorba despre cele două Grădiniţe cu Program Prelungit din Mustăţeşti – Cerbureni, respectiv din Ungureni -Valea Iaşului şi despre Dispensarul Uman din centrul comunei.

Alături de primarul Nicolae Barbu şi viceprimarul Cristian Enescu au participat reprezentanţii proiectantului, firmelor constructoare (T.C.C.IND. – pentru G.P.P.-uri, respectiv ACVAVOR, pentru Dispensar), dirigintele de şantier, Gheorghe Mitrofan, reprezentanţii de la I.J.C. Argeş, în frunte cu Cornelia Dumitru şi toţi cei care au atribuţii de control în domeniu. După verificarea documentaţiei în conformitate cu prevederile legilor în vigoare au fost vizitate obiectivele. “Vă rog să consemnaţi că eu lucrez la Valea Iaşului încă din data de 1 martie 1988 şi am colaborat foarte bine cu toţi primarii, dar în mod deosebit cu dl. Nicolae Barbu. Acum avem bucuria de a ne reloca în spaţii potrivite pentru a ne desfăşura şi mai bine activitatea şi ne vom îngriji cât se poate de bine de sănătatea oamenilor”, a declarat Gheorghiţa Mustaţă.

“Spaţiul este gata de aproape un an de zile, dar au mai fost de făcut mici corecţii şi de întocmit documentaţia. Avem încălzirea asigurată, pe centrală termică proprie, apă curentă, toalete interioare şi, la etaj, spaţii compartimentate în apartamente cu toate dotările, pentru a le pune la dispoziţie medicilor care nu au locuinţe”, a spus şi primarul Nicolae Barbu.

S-a vizitat şi Grădiniţa cu Program Prelungit din vecinătate, unde cei 17 copii conduşi de educatoarele Camelia Teodorescu şi Nicoleta Ducu i-au primit pe oaspeţi. Totul funcţionează normal, dotările necesare sunt asigurate. N-a lipsit de la recepţie nici directorul Şcolii Gimnaziale Valea Iaşului, prof. Sabina Marin. După întocmirea proceselor verbale de recepţie s-a mers la Mustăţeşti – Cerbureni, unde acelaşi număr de copii îşi desfăşurau procesul de învăţământ sub îndrumarea educatoarelor Simona Crai şi Geanina Copae. S-a apreciat calitatea lucrărilor executate, precum şi faptul că nu sunt probleme pentru întocmirea procesului-verbal de recepţie.

Sursă: foto şi text – www.argesexpres.ro

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie