11 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

S-a închis tabăra de îngrijire a mormintelor nemţeşti de la Dragoslavele!

Alte Știri

În perioada 19 – 29 septembrie s-a desfăşurat o tabără de muncă pentru îngrijirea cimitirului eroilor situat în Argeş, Garnizoana Câmpulung. La această tabără, au participat militari germani şi militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”. Joi a avut loc închiderea taberei, printr-o ceremonie şi depuneri de coroane de flori.

Ceremonia a început prin depunerea coroanelor de flori. Au depus flori şi au adus un omagiu eriolor căzuţi, atât militarii români cât şi cei germani, care au venit în Argeş în localitatea Dragoslavele.

Tabăra de îngrijire a mormintelor a fost posibilă graţie unui acord semnat la 25 iunie 1996, la Bonn de către ministrii de externe Klaus Kinkel şi Teodor Meleşcanu. Aceştia au semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germane privind mormintele româneşti de război din Republica Federală Germania şi mormintele germane de război din România, primul acord semnat de statul român în acest domeniu. Scopul acestui Acord, este de a asigura păstrarea şi îngrijirea mormintelor celor căzuti în cele două războaie mondiale. Conform datelor statistice, înca provizorii, în Germania sunt înhumaţi aproximativ 1800 de militari români, majoritatea morţi în prizonierat, în Primul Război Mondial, în oraşe precum Ulm, Worms, Zwickau, Mannheim, Haltingen sau Ingolstadt. Mormintele acestor eroi sunt bine îngrijite de autorităţile locale germane.
Pe teritoriul României, în circa 170 de localităţi, sunt înhumate rămăşitele a peste 95.000 de militari germani căazuţi în ambele războaie mondiale. Cele mai importante cimitire de război se află în Bucureşti (Cimitirul Pro Patria), precum şi în judeţele Vrancea (Esifeşti, Bordeşti, Soveja, Focşani), Iaşi, Buzău, Prahova, Dâmboviţa (Titu-Sălcuţa), Argeşs (Dragoslavele, Esuici, Lereşti, Curtea de Argeş), Vâlcea (Ţiteşti, Călinesti), Braşov, Buzău, Bihor, Gorj, Constanţa, Brăila, Braşsov, Sibiu, Bacău s.a.
După încheierea acordului, organizaţia germană şi-a intensificat activitatea de identificare şi îmbunătăţire a stării locurilor de înhumare a militarilor germani. Autorităţile române, M.Ap.N în primul rând, au sprijinit demersurile părţii germane, la lucrări participând şi militari români, iar cazarea şi masa participanţilor fiind asigurată în unităţi militare româneşti. Colaborarea româno-germană în domeniul mormintelor de război se poate aprecia ca fiind foarte bună.
 

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie