5.8 C
Campulung Muscel
marți, 23 aprilie, 2024

S-a semnat Acordul colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici!

Alte Știri

Acordul colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special – polițiști din Ministerul Afacerilor Interne a fost încheiat miercuri, 5 aprilie 2017.

Din partea MAI, documentul a fost semnat de către ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela DAN, iar pentru funcționarii publici cu statut special – polițiști, de către organizații sindicale reprezentative la nivelul MAI.

Încheierea acestui Acord a fost una dintre revendicările formulate în cadrul întâlnirilor dintre liderii sindicali și conducerea MAI din ultima perioadă de timp.

Acesta cuprinde dispoziții referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor de muncă, la  sănătatea și securitatea în muncă, precum și la programul zilnic de muncă al polițiștilor.

De asemenea, Acordul prevede măsuri pentru perfecționarea profesională a polițiștilor și măsuri de protecție pentru polițiștii aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.

Documentul semnat are o valabilitate de 24 de luni, iar prin acordul scris al părților acesta poate fi prelungit cu cel mult 12 luni.

Textul Acordului colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special – polițiști din Ministerul Afacerilor Interne poate fi găsit pe site-ul www.mai.gov.ro, la secțiunea Informații publice/Transparență instituțională.

Ultimele Știri

Cât costă să renovezi complet un apartament cu 2 camere, în anul 2024

Cât costă să renovezi complet un apartament cu 2 camere, în anul 2024. Suma nu este deloc una mică....

Alte știri din aceeași categorie