S-au împlinit trei ani de la tragedia de la Valea Urdii! Niciun vinovat…

S-au împlinit trei ani de la tragedia de la Valea Urdii! Niciun vinovat…

Luni, 29 iunie 2020, s-au împlinit trei ani de când un camion s-a prăbuşit într-o râpă la Valea Urdii – Dâmbovicioara, provocând moartea a trei militari de la Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” şi rănirea altor nouă. Ancheta stagnează la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, iar rudele îndurerate nu au nicio explicație a celor întâmplate.

Camionul în care se aflau 13 militari făcea parte dintr-un convoi de patru autovehicule, care se întorcea de la un exerciţiu efectuat în poligonul Cincu, de lângă Făgăraş (judeţul Braşov), şi era ultimul din coloană. În drum spre Câmpulung, într-o curbă periculoasă, şoferul a pierdut controlul volanului. Autocamionul a rupt parapetul din beton şi a căzut în gol. Șoferul s-a aruncat din mașină, salvându-și viața. Însă însoțitorii lui nu au avut nicio șansă. Unul din cei trei militari aflaţi în cabină a fost proiectat în decor la circa 30-40 m distanţă de vehicul şi a murit. Alţi doi au rămas încarceraţi. Imediat după accident cineva a sunat la 112 şi s-a dat alarma. Cei trei militari care au murit pe 29 iunie au fost plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma, caporalul clasa a III-a George Emilian Catană şi caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader.

Gheorghe Tița, socrul lui Toader Petre Cristian, are lacrimi în voce și acum, după ce au trecut trei ani de când și-a pierdut ginerele. „În ziua de Sf. Petru și Pavel, chiar de ziua numelui lui, se fac trei ani. Cum a trecut perioada asta? Foarte greu și încă e dureros, pentru că eu am ținut foarte, foarte mult la el. A fost ca și băiatul meu. M-a ascultat din toate punctele de vedere, mi-a arătat mult respect, am ținut și țin la el și, atât cât voi trăi, el nu o să dispară niciodată din sufletul meu. Este foarte greu și pentru că fetița lui crește. Deja are șase ani și jumătate, din toamnă va merge la școală, și o văd eu că simte nevoia de tată. Ceea ce mă deranjează cel mai mult este că se trage foarte mult de timp în legătură cu ancheta. De ce se întârzie cu ancheta? Vinovații trebuie pedepsiți! Am oameni care mi-au spus că ginerele meu a murit trăgând de volan. Șoferul a sărit în stradă să își salveze viața. Ginerele meu era în dreapta, între șofer și plutonierul Toma, care era comandant de mașină (n.red. – plutonierul major Mihai Ionuț Toma, și el decedat)”, ne-a declarat Gheorghe Tița.

Ultima dorință , să ridice un monument!

De când a avut loc tragedia socrul Gigi Tiţa nu mai are liniște. Nu este zi în care să nu plângă după ginerele lui pe care l-a iubit ca pe propriul copil. Nu vrea să plece din această lume până nu ridică un monument la locul tragediei. A vorbit cu autoritățile locale din Dâmbovicioara care i-au promis sprijin. I-au pus la dispoziție un teren. Are câțiva bani puși deoparte dar vrea ca totul să fie făcut ca la carte, cu picturile militarilor decedați pe pereți, monumentul să fie sfințit după ce va fi ridicat, autorizații, etc.

Are toată speranța că Dumnezeu îl va ajuta. Acum există o cruce pe marginea drumului pe la care familia ajunge mai des dar există riscul ca la o plecare de teren ca și aceasta să se ducă în râpă la fel ca și camionul cu militarii în noaptea fatidică.,,În urmă cu doi ani de la tradegia de la Valea Urdii, am luat legătura și cu cei de la unitate și mi-au promis sprijin pentru ridicarea troiței. A Din păcate a trecut un an și nu s-a întâmplat nimic. S-a uitat totul de parcă nimic nu s-a întâmplat. Este dureros, ce să vă spun. Dar viața merge înainte cu toate relele ei, dar și cu cele bune. Sunt convins că implică multe fonduri, dar acesta este un vis de-al meu pe care vreau să îl îndeplinesc”, a mai declarat socrul Gigi Tița.

About The Author

Related posts