18.8 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Sancţiuni de peste 100.000 lei în 48 de ore!

Alte Știri

În ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru limitarea efectelor vremii nefavorabile, prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 424 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 100.000 de lei, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 23 de permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

Polițiștii rutieri argeșeni vor continua să acționeze în scopul prevenirii evenimentelor rutiere, pe toate drumurile din județ, atât pentru respectarea recomandărilor medicale specifice stării de alertă, cât și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respecta regimul legal de viteză, și a celor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

“Vă recomandăm să circulaţi cu viteză redusă, permanent adaptată condiţiilor meteo-rutiere şi adoptaţi o manieră preventivă de condus. Nu vă angajați în efecutarea de manevre riscante, nu uitați de politețea rutieră și respectați indicațiile polițiștilor, aflați la datorie.

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum”, transmit cei de la Rutieră.

Ultimele Știri

Data când va fi gata noua Creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel

Data când va fi gata noua creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel. Primărița Elena Lasconi a anunțat că...

Alte știri din aceeași categorie