12.3 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Sancţiuni la societăţi din domeniul silvic

Alte Știri

Sancţiuni la societăţi din domeniul silvic

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeş – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, au acționat pe linia combaterii sustragerii, transportului și comercialzării de material lemnos fără forme legale, ocazie cu care au efectuat un control la o societate comercială din localitatea Stâlpeni, având ca obiect de activitate comercializarea, prelucrarea și depozitarea materialului lemnos.

În urma verificărilor s-au constatat diferente între stocul scriptic şi stocul faptic, precum şi nereguli cu privire la evidenţa materialului lemnos, fapt pentru care au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.000 de lei.

Totodată a fost confiscată valoric cantitatea de 7,44 mc cherestea, în valoare de aproximativ 5.000 de lei.

De asemenena, au fost continuate verificările începute la 24 iulie a.c., la o altă societate comercială cu acelaşi obiect de activitate, din localitatea Bradu, în urma verificărilor fiind aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010, ca urmare a neregulilor privind evidenţa materialului lemnos.

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie