6.2 C
Campulung Muscel
marți, 23 aprilie, 2024

Scade chiria celor care locuiesc în blocurile ANL?

Alte Știri

Camera Deputaţilor a adoptat mai multe proiecte de lege cu sprijinul Grupului Parlamentar al PSD. Cele mai importante privesc cumpărarea de locuinţe ANL, sprijinirea domeniului vitivinicol şi simplificarea procedurilor de adopţie. În acest caz, primăria Câmpulung trebuie să facă un nou proiect de hotărâre, prin care să recalculeze chiria celor care locuiesc în blocurile ANL. Scade chiria celor care locuiesc în aceste locuințe ale statului, pentru că în acest moment ele depășesc cu mult posibilitățile financiare ale celor care stau aici, fiind corelate la nivelul pieței imobiliare în jur de 100-150 de euro pe lună, pentru un apartament cu două camere.

,,Primul proiect, cel privind modalitatea de calcul a chiriei lunare şi a valorii de vânzare a unei locuinţe ANL vine în sprijinul tinerilor în sensul că, pe de-o parte, chiria se stabileşte anual de către autorităţile administraţiei publice locale şi va acoperi cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii, recuperarea investiţiei, în funcţie de durata normată stabilită potrivit prevederilor legale, precum şi o cotă de maximum 1%. Adoptarea acestei iniţiative creează posibilitatea cumpărării locuinţelor pentru tinerii din programul ANL care în alte condiţii nu şi-ar putea permite achiziţionarea unui imobil, date fiind preţurile mari de pe piaţă”, a declarat deputatul Simona Bucura Oprescu.

O altă lege importantă este cea privind acordarea unui sprijin direct al statului asociaţiilor de producători viticoli care deţin şi exploatează plantaţii viticole cu soiuri nobile şi pentru încurajarea valorificării producţiei de vin. Aceasta instituie o schemă de ajutor de stat în vederea înfiinţării unor grupuri de producători sau cooperative agricole ale producătorilor vitivinicoli, legal constituite, care deţin şi exploatează o suprafaţă de minimum 30 ha cultivate cu viţă de vie din soiuri nobile, comasării suprafeţelor viticole şi a încurajării producţiei de vin de calitate, îmbutelierii şi valorificării acestuia. Ajutorul se acordă pentru construirea de crame noi în scopul procesării materiei prime obţinute de către membrii grupurilor de producători sau cooperativelor agricole, iar valoarea acestuia este de 60% din valoarea investiţiei, dar nu mai mult de un milion de euro.

În fine, al treilea proiect cu impact social direct este cel privind procedura adopţiei. Concret, cetăţenii vor avea acces cât mai uşor la procedura de adopţie. Pentru a încuraja şi facilita adaptarea copilului în noua familie, precum şi dezvoltarea ataşamentului reciproc a fost prelungită perioada pentru care se poate acorda concediul de acomodare la maxim un an cu acordarea unei indemnizaţii lunare pentru viitorii părinţi. O mare parte dintre amendamentele adoptate în cadrul dezbaterilor au fost iniţiate de către parlamentari ai PSD.

,,În ansamblul ei, legea facilitează procesul de adopţie şi oferă şansa copiilor abandonaţi sau fără familie să primească dragostea unor părinţi. În acelaşi timp, legea este favorabilă şi cuplurilor care nu pot avea copii în mod natural, dar dispun de toate condiţiile şi îşi doresc o familie”, a mai declarat Simona Bucura Oprescu.

 

Ultimele Știri

Vouchere pentru cei cu pensii mici. Ajung Direct prin Poștă

Vouchere pentru cei cu pensii mici. Ajung Direct prin Poștă. Se dau bani în plus de Paște. Cine sunt...

Alte știri din aceeași categorie