5.1 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Scriitoarea Nora Iuga – în premieră absolută la Biblioteca Judeţeană Argeş

Alte Știri

Joi, 23 aprilie, la ora 13.00, Biblioteca Judeţeană ″Dinicu Golescu″ Argeş, alături de Editura Polirom, vă invită la un eveniment cultural de excepţie: conferința „Despre capriciile literaturii”, susţinută de scriitoarea Nora Iuga.

Nora Iuga este pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino. Este soţia poetului George Almosnino şi mama balerinului Tiberiu Almosnino. Născută pe 4 ianuarie 1931 la Bucureşti, Nora Iuga este poetă, prozatoare şi traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România. Autoare a mai multor volume de poezie – „Vina nu e a mea” (1968), „Captivitatea cercului” (1970), „Scrisori neexpediate” (1978), „Opinii despre durere” (1980; Premiul USR), „Inima ca un pumn de boxeur” (ed. I, 1982; ed. a II-a, 2000), „Piața cerului” (1986), „Cântece” (1989), „Câinele ud e o salcie” (Cartea Românească, 2013) – și de proză – „Săpunul lui Leopold Bloom” (ed. I, 1993; ed. a II-a, Polirom, 2007; Premiul USR), „Sexagenara și tânărul” (ed. I, 2000; ed. a II-a, Polirom, 2004, 2012; Premiul USR), „Fasanenstraße 23 – O vară la Berlin” (2001), „Lebăda cu două intrări” (2004), „Hai să furăm pepeni” (Polirom, 2009), „Berlinul meu e un monolog” (Cartea Românească, 2010) – , precum și a poemului-roman „Fetița cu o mie de riduri” (2005; Premiul revistei „Cuvântul”). În 2007 a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie fur Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă tuturor celor care contribuie la raspândirea culturii germane în lume. A tradus din August Strindberg, E.T.A. Hoffmann, Nietzsche, Knut Hamsun, Barbara Bronnen, Elfriede Jelinek, Herta Muller, Ernst Junger, Oskar Pastior, Gunter Grass, Aglaja Veteranyi.

În luna martie a acestui an, Nora Iuga a câştigat Premiul la categoria Proză pentru cartea „Harald și luna verde” (Editura Polirom, Iași, 2014), decernat în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a. Sabina Busuioc

Ultimele Știri

Noul hipermarket Carrefour cu numărul 57 din județ este situat în incinta Argeș Mall

Noul hipermarket Carrefour cu numărul 57 din județ este situat în incinta Argeș Mall. Hipermarketul reprezintă primul format cu...

Alte știri din aceeași categorie