12.5 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Se anunță un adevărat festival dedicat mountain biking-ului!

Alte Știri

Se anunță un adevărat festival dedicat mountain biking-ului! Acesta va avea loc în perioada 2-3 octombrie la Câmpulung, județul Argeș.

Vorbim de 2 zile cu 2 evenimente distincte de mountain bike pe trasee marca Răzvan Jugănaru:

  • Sâmbătă, 2 octombrie are loc MTB Academy Cup, o cursă de XCO dedicată atât profesioniștilor cât și amatorilor, pe un traseu menit să stimuleze secreția adrenalinei și să țină în priză atât participanții cât și spectatorii. Anul acesta, concursul va găzdui și etapa nr. 3 din Cupa Națională de XCO, prin urmare va fi un adevărat spectacol și o competiție pe măsură.
  • Duminică, 3 octombrie va avea loc deja cunoscuta cursă, Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului cu trasee pentru fiecare tip de rider și nivel de antrenament:
  • Traseul scurt de 14 km cu aproximativ 200 m diferență de nivel, dedicat atât turei de agrement de tip necompetitiv cât și cursei copiilor, pentru cei cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani. Noutatea este ca acum pot participa la tura de agrement și cei mici. Este traseul ideal pentru cei ce vor să guște din distracția pe 2 roți pe un traseu marcat, împreună cu familia, prietenii sau colegii.
  • Traseul Standard de 29 de km cu aproximativ 660 m diferență de nivel pentru toți cei cu vârsta peste 14 ani dornici de o experiență de mountain bike echilibrată, cu poteci și priveliști ce numai urcușurile și coborâșurile, le pot oferi.
  • Traseul de E-MTB ce se va desfășura pe același track ca traseul standard, dedicat celor cu vârste peste 14 ani ce vor să guste din experiența de MTB pe repede înainte.
  • Nu în ultimul rând, Traseul Epic pentru cei ce vor să își depășească limitele, să ajungă să se bucure de priveliști de la înălțimile masivului Iezer Păpușa și de coborâri pline de adrenalină chiar pe celebrul Ciocanu.

Noutățile acestui an sunt: cursa de E-MTB, cursa copiilor și tura de agrement, la care pot lua parte atât părinții și prietenii cât și copiii. Poate fi ocazia ideală chiar și a unui mini team building între colegi.

Toate acestea se desfășoară evident sub umbrela Riders Club, cu servicii și atmosfera menite să încununeze frumusețea traseelor și fericirea de la linia de finish.

Detaliile și înscrierile se pot accesa pe www.ridersclub.ro.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie