0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Se dorește acordarea de burse de peste 1000 de lei, elevilor de 10 ai Câmpulungului!

Alte Știri

Se dorește acordarea de burse de peste 1000 de lei, elevilor de 10 ai Câmpulungului! După întâlnirea de astăzi a autorităților locale cu unii consilieri locali, acestea vor trimite mâine la Ministerul Educației o solicitare oficială pentru a schimba Ordinul de ministru 5576/2011.

Mai exact, se cere modificarea art 8 pentru a lăsa la latitudinea autorității locale criteriile de acordare a burselor de merit dar și a cuantumului acestora și posibilitatea de cumulare a diferitelor tipuri de burse.

,,In plus, voi merge împreună cu domnul viceprimar la Ministrul Educației deoarece ne dorim schimbarea ordinului și o reală motivare pentru performanță în educație. Ce ne dorim în Câmpulung? 1. Acordarea burselor în baza unor criterii care să încurajeze învățarea. 2. Majorarea consistentă a acestora astfel încât elevii să fie motivați să învețe mai bine. Dacă vom reuși modificarea ordinului am putea să le oferim elevilor de nota zece din Câmpulung burse de o mie sau chiar două mii de lei”, a scris Elena Lăsconi pe pagina sa de socializare.

Primarul Elena Lăsconi a luat legătura și cu reprezentanții elevilor din toate școlile din Câmpulung (e pentru prima dată când un primar face asta în Câmpulung iar elevii au fost uimiți de-a dreptul) și cu directorii pentru a le cere părerea.

,,Ghiciți cine nu s-a prezentat?! Consilierii locali PSD au lipsit fără nicio explicație. Culmea, Neculăescu-PSD e și profesor. Cred că e important să vedeți pe cine ați votat și cum sunteți reprezentați. Lăsând la o parte asta, la întâlnire au venit viceprimarul PNL Nicolae Zaharia, consilierii USR PLUS Constantin Țurțulea și Alexandru Hagi consilierii POL Octavian Dumitrașcu și Dan Șain, secretarul si directorul economic”, a mai scris Elena Lăsconi, în spațiul public.

Ultimele Știri

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei. Noua...

Alte știri din aceeași categorie