13.2 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

SIMONA BUCURA OPRESCU: Asocierea producătorilor poate face agricultura performantă

Alte Știri

Camera Deputaţilor a adoptat în această săptămână mai multe proiecte legislative importante, unul dintre acestea fiind şi proiectul de lege privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători pentru comercializarea produselor agricole şi silvice. Noua lege are ca principal scop stimularea asocierii producătorilor agricoli şi comercializarea în comun a produselor agricole şi silvice ale membrilor.

,,Legile privind retrocedarea către foştii proprietari au condus, în timp, la fărâmiţarea terenurilor agricole şi silvice după anul 1990, iar una dintre consecinţe a fost aceea a formării multor aşa-numite ferme de subzistenţă. Producătorii nu au, astfel, acces nici la resurse financiare, nici la o piaţă de desfacere pe care să îşi impună regulile. Practic, interesul scăzut al producătorilor agricoli de a se asocia a condus la menţinerea unei structuri duale a agriculturii româneşti (în care o pondere mare, peste 90% a firmelor mici utilizează aproape 30% din suprafaţ agricolă, iar restul fermelor utilizând 70%). Asocierea producătorilor este una dintre soluţiile prin care se poate face agricultură de performanţă, dar lipsa resurselor face dificilă promovarea şi comercializarea produselor”, a declarat deputatul Simona Bucura Oprescu.

Noua lege asigură condiţiile necesare pentru obiective precum creşterea calitativă şi cantitativă a produselor din sectoarele vizate, creşterea nivelului de valorificare a producţiei care împreună pot asigura stabilizarea nivelului prețurilor pe piaţă, echilibrarea balanţei comerciale prin stimularea ofertei de produse agricole autohtone, dezvoltarea economică în mediul rural, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în agricultură, stimularea concurenţei şi, mai important, creşterea veniturilor din sectorul agricol. Prevederile noii legi nu se referă la producătorii din sectorul de legume şi fructe, nici la organizaţiile de producători din sectorul laptelui, aceste categorii fiind cuprinse deja în alte acte normative.

 

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie