8.1 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

SIMONA BUCURA OPRESCU: ,,Românii din străinătate pot vota în 2016, prin corespondenţă”

Alte Știri

Camera Deputaţilor a adoptat în această săptămână, la iniţiativa şi cu sprijinul Grupului Parlamentar al PSD, un proiect de lege important pentru democraţia românească. Este vorba de proiectul de Lege privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul electoral. Documentul stabileşte un cadru legal modern şi sigur pentru exercitarea votului de către românii din străinătate, având în vedere apropierea alegerilor parlamentare din anul 2016. La propunerea PSD, s-a decis ca legea să se refere doar la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat, fiind un proiect pilot, urmând ca în timp util să se legifereze şi votul prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi europarlamentare.

“La elaborarea acestei legi au fost luate în considerare şi standardele internaţionale şi europene în materie. Condiţiile de siguranţă prevăzute de noul act normativ şi sancţionarea încălcării acestora cu legea penală, propuse de PSD prin amendamente, mă determină să cred în eficienţa sa. PSD demonstrează că este preocupat de soarta cetăţenilor români aflaţi în afara graniţelor ţării şi că a fost tot timpul dispus să le ofere un instrument direct şi sigur pentru exercitarea drepturilor electorale. Este un moment aparte pentru democraţia din România, în condiţiile în care Diaspora va putea să îşi aleagă într-un mod facil şi direct parlamentarii din România”, afirmă deputatul Simona Bucura Oprescu, purtător de cuvânt al Grupului Parlament al PSD din Camera Deputaţilor. Totodată, a fost adoptat şi un act normativ privind eliminarea sau reducerea unor taxe consulare. Conform documentului, se scutesc de plata taxelor consulare: eliberarea titlurilor de călătorie pentru minorii sub 6 ani;  înscrierea certificatelor de naştere străine în registrele româneşti  şi eliberarea documentelor de identitate şi de călătorie pentru minorii neînsoţiţi sau aflaţi sub măsuri de protecţie; eliberarea titlurilor de călătorie pentru cetăţenii români victime ale traficului de persoane şi pentru cei evacuaţi din zone afectate de conflicte armate; înregistrarea naşterii copiilor români. Includerea transferului bancar printre modalităţile de plată a taxelor consulare şi ainierea la reglementările comunitare în perspectiva aderării la spaţiul Schengen, prin preluarea cazurilor de eliberare gratuit a vizelor de scurtă şedere în România pentru copiii sub 6 ani, pentru participanţii la schimburile internaţionale şi pentru cercetătorii ştiinţifici sau reprezentanţii organizaţiilor non-profit implicaţi în activităţi de profil sunt alte două prevederi importante ale actului normativ amintit mai sus.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie