8.1 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

,,Soarta” viceprimarului Ţâroiu, disputată în instanţă!

Alte Știri

Consiliul Local Câmpulung va dezbate joi, 26 februarie 2015, în cadrul şedinţei ordinare, un proiect de hotărâre, prin care doreşte angajarea casei de avocatură, în care figurează şi numele liberalului Marius Postelnicescu, mai precis politicianul care visează să îi ia locul lui Constantin Polexe, la Consiliul Judeţean Argeş, ca să le reprezinte interesele în dosarul nr.142/109/2015, aflat pe rolul Tribunalului Argeş. Mai precis unii consilieri locali care s-au simţit nedreptăţiţi de Prefectura Argeş în sensul că le-a atacat proiectele de hotărâre pentru care au votat suspendarea viceprimarului Liviu Ţâroiu şi au votat pentru Bogdan David ca să ocupe această funcţie, vor veni cu propunerea în faţa colegilor. În cadrul proiectului de hotărâre, după ce va fi votat, consilierul local David Bogdan Angelin este însărcinat să negocieze şi să semneze contractul de asistenţă juridică cu această casă de avocatură. Obiectul dosarului aflat pe rolul instanţei este anularea actelor emise de autorităţile publice locale Hotărârea numărul 198/22.12.2014, Hotărârea numărul 199/22.12.2014. Casa de avocatura nu va fi plătită din banii publici, ci din buzunarul consilierilor locali care doresc ca David Bogdan să îşi intre în drepturi, conform votului obţinut în cadrul şedinţei de Consiliu Local care a avut loc în data de 22.12.2014.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie