12.3 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Socrul unui Erou își plânge durerea în versuri!

Alte Știri

Tu prea devreme ai plecat Și multă tristețe ai lăsat Tristețe, transformată mai apoi, în griji mari și în nevoi, Pentru nevasta și copila ta Care așteaptă să apari de undeva Să le spui că a fost doar un vis Că ai fost acolo Sus în Paradis, Că te-ai întors și totul este bine Știai că ele au nevoie de tine Noi toți te plângem, te jelim, Nu mai avem putere să trăim, Ne este inima plină de durere, Stăm, privim și așteptăm în tăcere Ca tu s-apari de undeva, ca să ne strângi în brațe Să râzi cu noi și mai apoi să le lăsăm încolo de nevoi, Aveai gânduri și idealuri multe Te rugai la Dumnezeu să te ajute Să le împlinești pe toate pentru ea, fiica ta, feblețea ta, Privesc la ea cum crește ca un crin Timid, ca o petală frântă din suspin Te așteapta să apari de undeva Să simtă iar căldura ta, ca atunci când îi aduceai ceva, De multe ori privește spre cer, parcă de acolo SUS Ar afla un mister Așa am învățat-o noi Că tu vii noaptea când soarele se duce la apus, Privesc la soțioara ta, nu știu cum se mai poate descurca Este toată neagră, cu privirea dusă Privește spre Cer să vii, Dar tu ești o stea apusă, Noi toți te-am iubit și multă vreme te-am jelit Și tot timpul cât vom trăi Te vom jeli, te vom iubi, te vom prețui…. Tu prea devreme ai apus Domnul te-a vrut acolo SUS, nu s-a gândit că poate și noi avem necazuri și nevoi. Tu prea devreme ai plecat și multe semne de întrebare ai lăsat, Întrebări care mai apoi, s-au transformat în griji și în nevoi, Nevoia de a știi cum s-a întâmplat De Dumnezeu dintre noi te-a luat, Mergem la locul tău de veci Doamne, am făcut atâtea poteci Ne întâmpină o criptă și o cruce rece… Ne sărutăm și ne privim cu vremea care trece, Și o dată cu ea am trecut și noi Înecați în lacrimi și plini de nevoi, Dintr-o fotografie tu ne zâmbești Și parcă ai vrea să ne spui, Că au fost doar povești! Că tu trăiești și ești cu noi, Și hai să le lăsăm încolo de nevoi… Să fim și cum am fost și altădată Când trăiam acele clipe de neuitat Să îți iei copila s-o privești Să-i cânți cum o făceai, să-i spui povești… Dar multe semen de întrebare ai lăsat Pe care le-am transformat în griji și în nevoi Totul pentru a știi cum s-a întâmplat De, Dumnezeu dintre noi te-a luat, Și cel ce se face vinovat, de Dumnezeu să fie judecat Să guste și ai lui, o picătură din paharul amărui, Noi toți te-am iubit și multă vreme te-am jelit, Și atâta timp cât vom trăi, Te vom iubi, te vom prețui Și ar mai fi multe de spus, Dar nu mai pot m-am înecat în plâns Și în încheiere, îți zic cu drag Rămas bun, suflet pribeag! socrul tău, Gigi Tița]]>

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie