18.8 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Sorin Buta, declarat colaborator al Securităţii este condamnat şi la un an şi jumătate cu suspendare!

Alte Știri

Fostul primar al Câmpulungului după ce a fost declarat colaborator al Securităţii a mai primit o condamnare la începutul acestui an. Se pare, că acesta ar fi motivul pentru care Sorin Buta şi-a luat gândul de a mai candida la primăria Câmpulung de care este legat sufleteşte. Acum este într-o altă situaţie ingrată. Sorin Buta continuă să fie şef peste Federaţia Română de Bob şi Sanie. După Victor Piţurcă, cel care era selecţionerul României, deşi era condamnat penal, acum există un nou personaj din lumea sportului românesc care este condamnat, dar rămîne în funcţie. Sorin Buta, deputat în legislatura 2008-2012, a fost condamnat la începutul acestui an pentru săvîrşirea de acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe cînd era în Parlament, însă este în continuare şef peste Federaţia Română de Bob şi Sanie, anunță Puterea. Buta nu vrea să renunțe nici în ruptul capului la funcția pe care o ocupă și a anunțat că va candida pentru un nou mandat în 2018. El e la șefia Federației Române de Bob și Sanie din 2010, cînd era deputat PDL. Aceeași sursă anunță că în urmă cu şapte luni, fostul deputat a fost condamnat la un an şi jumătate cu suspendare, după ce şi-ar fi folosit influenţa între 2009 şi 2010 pentru a obţine diverse contracte.

 

Ultimele Știri

Marele anunț la PSD Câmpulung. S-a stabilit candidatul pentru primăria Câmpulung

Marele anunț la PSD Câmpulung. S-a stabilit candidatul pentru primăria Câmpulung. În urmă cu puțin timp, președintele PSD Argeș, Ion...

Alte știri din aceeași categorie