3.3 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Sute de cetățeni străini cu ședere ilegală în România!

Alte Știri

Polițiștii de imigrări în urma acțiunilor întreprinse în cursul lunii decembrie, au depistat 219 cetățeni străini în situații ilegale, fiind executate misiuni de îndepărtare sub escortă pentru 35 de persoane, iar 38 de societăți comerciale nu respectau reginul juridic privind angajarea străinilor.

De asemenea, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale de peste 500.000 lei, cetățenilor străini și angajatorilor pentru nerespectarea cadrului juridic aplicabil. Au fost emise 1864 avize de muncă pentru străinii care doresc să desfășoare activități lucrative în România.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări desfășoară în permanență activităţi specifice pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre.

Astfel, în perioada 01-31 decembrie 2018, au fost efectuate mai multe acţiuni şi controale, cu efective proprii şi în colaborare cu alte structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini.

În urma acțiunilor întreprinse, la nivel național, au fost depistați peste 200 de cetățeni străini în situații ilegale, cei mai mulţi în municipiul București şi pe raza de competenţă a judeţelor Arad și Iași. 14 desfășurau activități lucrative fără forme legale, iar 180  se aflau în ședere ilegală pe teritoriul României.

Din totalul persoanelor depistate, 45 au primit decizii de returnare și comunicări de părăsire a teritoriului României, 97  îndeplineau condițiile de prelungire a dreptului de ședere și au fost puse în legalitate, 21 au solicitat o formă de protecție internațională după depistare, 2 au fost tolerați, iar pentru ceilalți s-au dispus alte măsuri.

Polițiștii de imigrări au organizat misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 35 de cetățeni străini, iar pentru 32 au întocmit documente necesare în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

De asemenea, poliţiştii au aplicat cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei, sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 324.675 de lei.

În perioada de referință, polițiștii de imigrări au emis 1864 de avize de angajare/detaşare, pentru lucrători permanenţi (1512), înalt calificaţi (44), detaşaţi (281), transfrontalieri (22) și ICT (5). De asemenea, pe linia combaterii muncii nedeclarate, au fost sancționate 38 de persoane juridice, cu amenzi în valoare de 203.000 de lei, pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajați.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân acțiunile prioritare ale polițiștilor de imigrări, care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie