13.3 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Sute de copii pe urmele lui Moș Crăciun! Fabrica de globulețe celebră în lume!

Alte Știri

Mii de copii și adulți din toate colțurile lumii iau cu asalt fabrica de globulețe a lui Moș Crăciun din Curtea de Argeș, ce a devenit celebră în lume. În fiecare zi la Argcoms poposesc sute de autocare cu turiști, în special copii, care vor să vadă direct cum sunt create globurile de mâinile spiridușilor lui Moș Crăciun.

Președintele Fabricii “Argcoms” Sandu Nichita spune că “majoritatea vizitatorilor sunt copii și adolescenti – preșcolari și elevi pâna la liceeni – dar nu lipsesc nici adulți aflați în zonă la obiectivele turistice ca Mânăstirea Argeșului, Cetatea Poienari ori în drumeție spre Transfăgărășean. Alții, pur și simplu îi însoțesc pe copii pentru că vor să vadă cu ochii lor cum se pregătesc minunățiile ce împodobesc pomii de Crăciun, dar și cele din aria mesteșugului tradițional al civilizației ceramicii”.

Din mâinile celor 20 de meşteri ies anual milioane de globuleţe care ajung în casele familiilor din Europa şi America de Nord.

Podoabele de pom care prind viaţă aici sunt cu atât mai preţioase cu cât sunt lucrate manual. Chiar sub ochii lor, spiriduşii transformă sticla încinsă în globulețe, urşi sau oameni de zăpadă. Micuţii beneficiază de o excursie plină de magie înaintea sărbătorilor. Aici se întâlnesc cu mesagerii lui Moş Crăciun, excursia având astfel şi o parte educaţională. Globurile de sticla realizate la fabrica de la Curtea de Arges sunt destinate exclusiv exportului, dar copiii pot lua acasă globulețe personalizate pentru cei dragi, pe care apoi le vor agăța în crengile bradului.

 

 

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie