Un poliţist de la Serviciului Criminalistic Argeș, a fost cel care a ajuns imediat după producerea unui accident rutier pe strada Calea Câmpulung din Piteşti. La eveniment au ajuns şi mascaţii care se întorceau de la o intervenţie. Aceştia...
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare în formă continuată, abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată și fals...
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 19 ani, din municipiul Câmpulung, care conducea un autoturism pe str. Vasile Pârvan, pe raza municipiului Pitești, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Tânărului i-au fost recoltate
probe...
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de...
În acest sfârșit de săptămână, peste 100 de jandarmi au acționat zilnic pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la evenimentele care au avut loc în spațiul public.
În aceeași perioadă au fost desfășurate mai multe activități preventive, dar și...
În ziua de 16 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați, de un bărbat, cu privire la faptul că, în ziua de 15 decembrie a.c., soția sa, IVAN ANDREEA GEORGIANA, de 28 de ani, a...
Inspectoratul de Poliție
Județean Argeș participă, și în acest an, la acţiunea „FOC DE ARTIFICII”,
declanșată la nivel național, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu
articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice, și atrage
atenția cu privire la utilizarea responsabilă a acestora.
În perioada...
Polițiștii argeșeni au acționat împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun.
În ultimele...
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, și au reținut un bărbat de 26 de ani, din Curtea de Argeș.
Din cercetări, s-a stabilit că în
seara zilei de 28 noiembrie...
Cu prilejul Zilei Naţionale de 1 Decembrie, Detașamentul Mateiaș - grup de reconstituire istorică, creat de către asociația Historia Renascita și Muzeul Municipal Câmpulung, a participat la festivitățile organizate în capitala Unirii, la invitația Muzeului Unirii din Alba Iulia....