7.4 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Ţâroiu va rămâne cu atribuţiile primarului, până când cea de-a doua instanţă va decide soarta lui Andrei!

Alte Știri

Când a fost nevoit să părăsească primăria Câmpulung, datorită sentinţei pe care a primit-o, Călin Andrei a predat toate atribuţiile sale, viceprimarului Liviu Ţâroiu. În prezent Călin Andrei a atacat decizia Prefecturii Argeş de suspendare din funcţia de primar şi urmează un proces pe termen lung care va prelungi poziţia lui Ţâroiu. Până când cea de-a doua instanţă nu va decide dacă ordinul prefectului vis-a-vis de fostul primar Călin Andrei, adică dacă a fost eliberat pe DREPT sau NEDREPT, Consiliul Local din Câmpulung trebuie să meargă pe mâna lui Liviu Ţâroiu. Acesta şi-a afirmat public opinia că doreşte să facă echipă cu alesii locali, doarece trebuie să vină în sprijinul cetăţeanului, până când lucrurile se vor clarifica în ceea ce-l priveşte pe Călin Andrei. Abia după această etapă consilierii locali vor decide prin vot cine să fie primar interimar, până la noile alegeri. Din punctul de vedere al lui Liviu Ţâroiu sunt slabe şanse ca cei din Guvern să organizeze alegeri anticipate anul acesta, mai precis în luna septembrie sau octombrie, pentru că sunt mai multe situaţii de acest gen în Argeş şi este nevoie de o sumă mare de bani, mai ales că peste puţin timp, în 2016 vor avea loc alegeri locale de drept.

,,Dacă aveau ce să îmi reproşeze nu mai atacam decizia Consiliului Local de a mă schimba. Nu am crezut niciun moment că primarul Călin Andrei va primi această sentinţă, cred în continuare în nevinovăţia lui, dar legea este lege, mă înţeleg cu colegii mei, am stabilit sarcinile, nu am probleme de a lucra cu omul pentru că de-a lungul timpului am avut fel de fel de subalterni. Părerea mea este că trebuie să facem o echipă în Consiliul Local pentru că nu o facem pentru Târoiu, nici pentru David”, a declarat viceprimarul Liviu Ţâroiu.

Ultimele Știri

Data când va fi gata noua Creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel

Data când va fi gata noua creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel. Primărița Elena Lasconi a anunțat că...

Alte știri din aceeași categorie