12.5 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Televiziunea HISTORY®, cu sprijinul Salvați Copiii România, susține studiul istoriei în 25 de licee din România

Alte Știri

Televiziunea HISTORY®, cu sprijinul Salvați Copiii România, susține studiul istoriei în 25 de licee din România. Proiectul este realizat în colaborare cu Libris.ro și organizația Salvați Copiii România. 25 de unități de învățământ din 12 județe vor primi volume de istorie. Peste 7.500 de elevi și profesorii lor vor avea acces la unele din cele mai noi titluri despre istoria României și a Europei.

Proiectul desfășurat alături de Salvați Copiii și Libris.ro are loc în contextul comemorării a 80 ani de la începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Astfel elevii și profesorii a 25 de licee din țară vor avea ocazia de a aprofunda acest subiect atât de marcant din istoria recentă. Proiectul se desfășoară în perioada 7-11 octombrie.

Donația de carte va fi făcută spre bibliotecile unităților școlare și se axează în mare parte pe volume auxiliare studiului istoriei secolului XX, istoria contemporană a românilor, dar și titluri mai generice de cultură generală, care pot fi de folos elevilor din clasele a XI-a și a XII-a, și nu numai.  Fiecare liceu va primi un set de volume reprezentative de opere istorice semnate printre alții de Neagu Djuvara, Ioan-Aurel Pop, Lucian Boia, John Higgs și mulți alții. Liceele care vor beneficia de cărți sunt din județele Alba, Caraș-Severin, Călărași, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vrancea și capitala – București. Lista completă poate fi consultată aici: [link].

Televiziunea HISTORY® marchează 80 ani de la atacul Germaniei naziste și al Uniunii Sovietice asupra Poloniei și începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, prin difuzarea a 40 de ore de documentare de război excepționale, difuzate în lunile septembrie și octombrie, sub titulatura Al Doilea Război Mondial: Poveștile Nespuse [trailer]. Programul este difuzat în 30 de țări europene, incluzând Rusia, țările scandinave, România și Balcani.

Pentru prima dată, telespectatorii români vor avea ocazia să vizioneze documentare remarcabile care prezintă diferite laturi ale războiului, inclusiv  relatări ale ultimilor soldați supraviețuitori de pe fronturi („Ziua Z: Am luptat în Normandia”) și construcții secrete ale celui de-Al Treilea Reich („Bazele secrete ale lui Hitler”), în fiecare marți și miercuri de la ora 22:00.

 „Sprijinim tineretul și profesorii din România deoarece investițiile în educație sunt investiții pentru viitor. Istoria se face în fiecare zi, iar copiii și educatorii joacă un rol foarte bun în construirea lumii de acum și a lumii de mâine. Mai întâi ne îndreptăm atenția către unitățile școlare cu resurse mai reduse, oferindu-le câteva dintre cele mai recente și mai interesante cărți despre istoria europeană și română. Sperăm că elevii le vor găsi o resursă utilă pentru pregătirea la examenul de bacalaureat.

 Știm că această contribuție pe care o aducem este o picătură în marea de nevoi, există cu siguranță mai multe școli care au nevoie de noi de resurse de învățare și predare. La HISTORY, intenționăm să facem din aceasta un proiect pe termen lung de susținere a sistemului educațional românesc.

 În numele canalului HISTORY, vreau să mulțumesc celor doi parteneri locali de încredere – Salvați Copiii România și Libris.ro. Salvați Copiii România ne-a ajutat la alegerea școlilor cu care lucrăm anul acesta.  Libris.ro a contribuit la crearea unei selecții excelente de titluri de carte destinate elevilor de liceu și profesorilor lor. Sperăm ca oferta de carte să ofere cu adevărat o motivație pentru învățare, pentru că cine uită istoria, riscă să o repete”, a spus Izabela Wiley, director general pentru Europa Centrală și de Est, A+E Networks UK.

 „Cu toții ne dorim un sistem de educație de calitate care să permită tuturor copiilor dezvoltarea lor personală, nu prin impunerea cunoașterii și prin limite rigide, ci prin satisfacerea curiozității și încurajarea căutărilor și explorărilor individuale. Convingerea mea este că, spre deosebire de adulți, în cazul copiilor, dorința de cunoaștere este permanentă și universală, o trăsătură pentru care noi, părinți ori cadre didactice, avem obligația morală și legală de a oferi cât mai multe oportunități de învățare. Inclusiv cu privire la istoria României și a Europei, domenii care fac obiectul donației destinate bibliotecilor celor 25 de licee din România. Și mă bucur că acest lucru este din nou susținut în mod direct de Libris, partener consecvent al organizației Salvați Copiii și, de asemenea, promovat prin implicarea nemijlocită a canalului de televiziune HISTORY, foarte popular în rândul adolescenților și tinerilor din România”, consideră Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România

Este o bucurie de fiecare dată când putem ajuta copiii să fie mai aproape de minunata lume a cărților. Cu siguranță că astfel de parteneriate sunt extrem de importante, iar noi, societatea civilă, trebuie să ne asumam acte de responsabilitate socială, cu atât mai mult cu cât ele înseamnă un viitor mai bun pentru copii. Mulțumim organizatorilor pentru ca au avut încredere în Libris”, a afirmat Laura Țeposu, Fondator și Director Dezvoltare Libris.ro

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie