9.2 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Traseiştii politici, cu mâna întinsă în faţa partidelor!

Alte Știri

În Argeş, în cele 45 de zile de “dezlegare la migrare” 249 de aleşi locali au dezertat, cei mai mulţi din PDL şi PNL. Astfel, de pe urma blamatei Ordonanţe 55 au beneficiat 20 de primari, dintre care 4 s-au declarat independenţi, iar 16 au trecut la PSD. Acestora li se alătură 2 consilieri judeţeni, care au optat să rămână independenţi plus alţi 227 consilieri locali şi viceprimari schimbând tabăra în Argeş. OUG care a permis migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată de Guvern în data de 28 august. Aleşii locali au putut opta pentru un partid până pe la data de 17 octombrie.

Ordonanţa a picat, pierd mandatele?

Curtea Constituţională a decis că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională, fiind admisă astfel sesizarea parlamentarilor PNL. Decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie şi va fi publicată în Monitorul Oficial, urmând ca judecătorii constituţionali să motiveze hotărârea. În timp ce aleşii locali migratori, 249 la număr în Argeş, spun că legea nu se poate aplica retroactiv, deci nu mai pot fi traşi la răspundere, opoziţia cere ca efectul aplicării ordonanţei să prevadă încetarea mandatelor aleşilor locali care au migrat.

Aleşii locali se întorc la matcă. Cine îi mai vrea?

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean a explicat că în cazul aleşilor locali care au plecat de la un partid la altul, în baza OUG55/2014 care a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, efectul final ar trebui să fie revenirea la situaţia anterioară. Prin această declaraţie, Zegrean sugerează că aleşii locali care au migrat ar putea reveni la partidele lor în urma deciziei CCR, indiferent dacă aceştia nu mai vor acest lucru. Liderii politici din judeţ sunt însă de altă părere.

„Faptul că ordonanţa a fost declarată neconstituţională este absolut normal. Deciziile justiţiei nu se discută, dar din punct de vedere moral mi se pare foarte bine. Nu ştiu care e varianta juridică şi care vor fi consecinţele acestei decizii, asta pentru că CCR a cerut leguitorului să reglementeze măsurile privind efectele juridice din perioada aplicării ordonanţei. Ar fi normal să ţină cont de decizia CCR şi să se ia o hotărâre în consecinţă. În ce priveşte revenirea aleşilor locali înapoi în partid, părerea mea este că cine a plecat nu mai are ce să caute înapoi“ – a declarat preşedintele interimar al PDL Argeş, Dan Bica.

Nici senatorul şi preşedintele PNL Argeş, Ion Popa nu a revenit la sentimente mai bune, iar dacă partidul i-o va cere, nu ştie dacă mai poate închide ochii şi de data aceasta. „Noi am votat în Parlament împotriva ei, dar, din păcate, îşi produce efecte. Urmează să discutăm cu juriştii să vedem în ce măsură migraţii îşi vor pierde mandatul. Aici sunt două probleme şi anume – îşi pot pierde mandatul, pentru că au plecat din partidul politic în care erau când au candidat, sau doi – Ordonanţa producându-şi efectul le permitea să anuleze efectele ei fără să-şi piardă mandatul. Dacă s-ar pune problema să-i primesc înapoi pe primarii care au plecat, spun că nu mai sunt dispus să-i primesc, rămâne totuşi de văzut ce vor spune organizaţiile“.

Iată lista primarilor şi viceprimarilor traseişti care stau cu mâna întinsă în faţa partidelor politice!

ALBEŞTII DE MUSCEL – primarul Ionel Năftănăilă a trecut de la PDL – Independent.

ANINOASA – primarul Ştefan Benonie a trecut de la PP-DD la PSD.

BĂBANA – primarul Ivan Vasile a trecut de la PNL la PSD, viceprimarul Gheorghe Marin a trecut de la PRM la PSD.

BĂICULEŞTI– primarul Dragnea Niculae a trecut de la PNL la PSD. Viceprimarul Neculcea Vasile a trecut de la PAS la PSD.

BEREVOEŞTI – Viceprimarul Lăcău Ion a trecut de la PP-DD la PLR.

BRADU – Primarul Frătică Dragomir a trecut de la PDL – Independent.

BOGAŢI – Viceprimarul Călinel Nicolae a trecut de la PSD la PNL.

BUZOEŞTI – Viceprimarul Dulduruc Ion a trecut de la AAM la PSD.

COSTEŞTI – Primarul Baicea Ion a trecut de la AAM – Independent.

CĂLINEŞTI – Primarul Ionescu Gheorghe a trecut de la PNL la PSD.

DAVIDEŞTI – Primarul Sandu Ion a trecut de la AAM la PSD.

DOBREŞTI – Primarul Georgescu Irinel a trecut de la AAM la PSD.

DOMNEŞTI – Viceprimarul Zăvoianu Ion Gabriel a trecut de la PNL la PRL.

DRĂGANU – Primarul Aurel Maria a trecut de la PNL la PSD.

MĂRĂCINENIPrimarul Dascălu Nicolae a trecut de la PP-DD – Independent. Viceprimarul Ardei Nicolae a trecut de la PP-DD – Independent.

MUŞĂTEŞTI Primarul Păuna Mircea a trecut de la PDL la PSD, viceprimarul Oancea Constantin a trecut de la PNL la PSD.

OARJA – Viceprimarul Gherghescu Lucian a trecut de la PDL la UNPR.

SĂLĂTRUCU – Viceprimarul Olteanu Constantin a trecut de la PDL la UNPR.

TEIU – Primarul Dumitru Florin a trecut de la AAM la PSD şi viceprimarul Rebej Stelian a trecut de la AAM la PSD.

TIGVENI – Primarul Slătineanu Dumitru a trecut de la AAM la PSD şi viceprimarul Rebej Stelian a trecut de la AAM la PSD.

UDA – Primarul Maria Florin a trecut de la PDL la PSD şi viceprimarul Neagu Gheorghe a trecut de la PDL la PSD.

UNGHENI – Primarul Miu Iulian a trecut de la AAM la PSD şi viceprimarul Lică Ion a trecut de la AAM la PSD.

VALEA DANULUI – Primarul Dina Vasile a trecut de la PP-DD la PSD.

VEDEA – Primarul Dochinoiu Niculae a trecut de la PDL la PSD.

VLĂDEŞTI – Primarul Dică Hristu Cristian a trecut de la PNL la PSD.

VULTUREŞTI – Primarul Poşircă Liviu a trecut de la AAM la PSD şi viceprimarul Dumitra Ion a trecut de la AAM la PSD.

 

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie