7.2 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Trei licee din Câmpulung pierd câte o clasă a IX-a, din toamnă!

Alte Știri

De la un an, la altul numărul elevilor scade. Din toamnă, trei licee din Câmpulung, pierd câte o clasă a IX-a. Este vorba despre Colegiul Naţional “Dinicu Golescu”, Colegiul Naţional Pedagogic “Carol I” și Liceul Teoretic Dan Barbilian. La ultimul liceu aceste probleme se repetă an de an, timp de un deceniu. Acest lucru îi îngrijorează pe profesori pentru că riscă să își piardă catedrele sau să nu mai aibă normă întreagă. În ziua de 11 ianuarie, când nu s-a învățat, profesorii s-au întâlnit să dezbată acest subiect.

,,Nu a fost o grevă, așa cum a apărut în mass-media, ci o discuție de-a noastră, a profesorilor despre aceste probleme care ne frământă timp de zece ani. Am avut o comunicare bună cu inspectorul general, Dumitru Tudosoiu și sperăm ca lucrurile să se așeze de la sine, avem încredere în deciziile luate de dânsul. Liceul nostru a avut tot timpul elevi cu rezultate bune la învățătură, olimpici, la acest capitol stăm foarte bine”, ne-a declarat directorul, Nicolae Zaharia de la Liceul Teoretic Dan Barbilian.

La celelalte două colegii din Câmpulung unde s-a pus în discuție diminuarea numărului de clase a IX-a nu au apărut reacții, momentan.

Inspectorul general, Dumitru Tudosoiu a declarat că nu a defavorizat pe nimeni că aceste discuții privind diminuarea numărului de clase a fost făcută într-un cadru larg cu mai mulți directori de școli din Câmpulung și că va mai purta o serie de discuții cu cei de la Liceul Teoretic Dan Barbilian, la ISJ Argeș, când vor fi convocați oficial.

 

Ultimele Știri

Codul Rutier. Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?

Codul Rutier. Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani? Codul Rutier...

Alte știri din aceeași categorie