8.2 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Trei zile de sărbătore la Mioveni!

Alte Știri
Ziua de 1 Mai va fi sărbătorită și la Mioveni, printr-o serbare câmpenească, la iarbă verde, în zona de picnic de la Făget. Organizatorul acestui eveniment este Centrul Cultural Mioveni, iar manifestarea se va întinde pe parcursul a trei zile, Duminică – 30 Aprilie, Luni – 1 Mai și Marți – 2 Mai. 
Distracția este cuvântul care va defini atmosfera, cel puțin în cele două zile, când în zona de picnic de la Făget se vor organiza spectacole de muzică și dans, vor fi amenajate standuri cu produse tradiționale agroalimentare, vor fi prezenți meșteri populari și mulți invitați. 
Chiar dacă veți veni cu preparatele dumneavoastră pe care le veți găti alături de familie, pentru cei mai comozi, la mare căutare vor fi și nelipsitele grătare cu mici și cârnați, dozatoarele de bere și răcoritoare și alte preparate care vor fi comercializate în condiții de siguranță și igienă. 
După două zile de petrecere la marginea pădurii, marți, atmosfera de sărbătoare se va muta în Centrul Civic.
În continuare vă voi prezenta programul Sărbătorii de 1 Mai, fără a dezvălui surprizele sau numele artiștilor care vor urca pe scenă.
PROGRAM 
Duminica, 30 aprilie 2017, orele 17.00 – 20.00, Platou Făget
Ansamblul vocal- instrumental Nova Centrul Cultural Mioveni 
Ansamblul de dansuri populare Mugurașii Mioveniului, Centrul Cultural Mioveni 
Ansamblul folcloric Floare de Colț, Corbeni 
Ansamblul folcloric Plai de dor
Ansamblul folcloric Ciobănașul, Valea Danului 
Izabel Cristescu 
Voicescu Gabriel
Luni, 1 Mai 2017, orele 16.00 – 21.00, Platou Făget
16:00 – 19:00 – Ansamblul folcloric Carpati – Câmpulung Muscel
19:00 – 21:00 – Ansamblul folcloric Doina Argesului și soliștii surpriză
Marti, 2 Mai 2017, orele 17:00 – 19:00, Centru Civic
Claudia Ghena, Alessia Russo, The slide down, Valentin Poenariu, Ramona Balășoiu şi Teatru Clubul Veseliei – scenete.
Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie