8.7 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Tribunalul Argeş a desfiinţat hotărârea Judecătoriei Câmpulung

Alte Știri

Schimbare de situaţie în cazul celor 25 de bărbaţi din Câmpulung arestaţi preventiv la începutul lunii octombrie! După două luni şi trei zile petrecute în spatele gratiilor, aceştia au fost puşi în libertate, urmând să fie cercetaţi în continuare în stare de arest la domiciliu. Hotărârea, care este una definitivă, aparţine Tribunalului Argeş şi a fost luată pe 8 decembrie 2016, când s-au judecat contestaţiile inculpaţilor, prin reunirea a 11 dosare, care au cerut continuarea cercetărilor sub control judiciar sau sub măsura arestului la domiciliu.

Completul Penal al Tribunalului Argeş a desfiinţat hotărârea Judecătoriei Câmpulung din 29 noiembrie 2016, când li s-a prelungit arestul preventiv până pe 23 ianuarie 2016, şi a dispus punerea de îndată în libertate a celor 25 de inculpaţi, dacă nu mai sunt reţinuţi în altă cauză. Pentru următoarele 30 de zile, din 8 decembrie 2016 şi până pe 6 ianuarie 2017, inclusiv, bărbaţii vor fi în arest la domiciliu, timp în care nu au voie să părăsească imobilele în care locuiesc, după cum urmează: Petru Raia, strada Ion Ţicăloiu; Florin Oprea, strada Măgurii; Ionuţ Cătălin Bejan, strada Cpt. Ion Becleanu; Cezar Marius Nicolae Dragnea, strada Gruiului; Cristian Preda, strada Traian; Bogdan Constantin Stroe, strada Alexandru cel Bun; Ionuţ Alexandru Gaşcu, strada I.C. Brătianu; Valentin Rădulescu, strada Colonel Alexandrescu; Cosmin Ionuţ Năstăsoiu, strada Carpaţi; Viorel Dîmbu, strada General Simonescu; Petre Bogdan Pîrlici, strada Gruiului; Robert Mădălin Costea, strada General Grigore Grecescu; Mihail Claudiu Enache, strada General Grigore Grecescu; Alexandru Florin Costea, strada Gruiului; Nicolae Sorin Oltean Marta, strada Alexandru cel Bun; Claudius Dumitrescu, strada I.C. Brătianu; Georgian Robert Lungeanu, strada General Simonescu; Mihai Răzvan Badiu, strada General Simonescu; Florin Lungu, strada Emilian Paveliu; Eusebi Samir Lăcătuş, strada Revoluţiei; Eduard Mihai Lică, strada General Simonescu; Bogdan Andrei Bădulici, strada I.C. Brătianu; Dumitru Flavius Mărgescu, strada Alexandru cel Bun; Ionuţ Adrian Preda şi Marian Bogdan Preda, ambii din comuna Bughea de Sus. Pe durata arestului la domiciliu toţi au de respectat o serie de obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi ori de câte ori sunt chemaţi; să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii din dosarul de urmărire penală nr. 235/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. În cazul în care inculpaţii încalcă cu rea credinţă obligaţiile care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu cea a arestării preventive.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie