11 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

ULTIMĂ ORĂ! Se redeschide Piața Centrală din Câmpulung

Alte Știri

ULTIMĂ ORĂ! Se redeschide Piața Centrală din Câmpulung. Prefectul Emanuel Soare și directorul cancelariei prefectului, câmpulungeanul Lucian Ionescu, au fost azi în municipiul Câmpulung, în Piața Centrală, pentru a găsi soluții în vederea desfășurării activităților comerciale în cadrul halei metalice.

Aceștia au convenit cu primarul Elena Lăsconi și viceprimarul Nicolae Zaharia ca piața să fie reamenajată, prin demontarea pereților laterali din geam, pentru a face posibilă ventilarea aerului, prin amenajarea circuitelor pentru clienți și implementarea unor măsuri de dezinfectare, termometrizare și încălzire.

În prezent, comercianții își desfășoară activitatea în exterior, respectând prevederile HG935/ 5.11.2020, prin care s-a suspendat activitatea piețelor agroalimentare în spații închise. Soluția propusă de reprezentanții Instituției Prefectului a fost agreată de către DSVSA Argeș .

“În acest moment toate piețele din județ sunt deschise și reamenajate, să îndeplinească noile cerințe. Am desființat anumite geamuri sau uși, s-a încercat această variantă și am avut înțelegere din partea instituțiilor. Autoritățile locale au responsabilitatea să implementeze soluțiile și să ofere un minim de condiții comercianților”, a declarat prefectul județului Argeș, Emanuel Soare. În următoarele zile, viceprimarul Nicolae Zaharia se va ocupa de implementarea soluțiilor stabilite și de dezinfectarea integrală a halei metalice a Pieței Centrale din Câmpulung.

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie