11.9 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Un accident rutier a băgat în spital şapte persoane, printre care şi doi bebeluşi!

Alte Știri

Un accident rutier produs pe raza comunei Stoeneşti, a trimis la spital 5 persoane adulte şi doi bebeluşi de două, respectiv opt luni. Toate cele 7 suflete se aflau într-un autoturism marca Logan, condus de Ion Micu, de 70 de ani din Câmpulung. Bărbatul efectua o cursă în regim taxi, fiind solicitat de cele partu femei să le transporte la Câmpulung.
“Eram în maşină cu alte trei femei. Noi patru, aveam cu noi cei doi bebeluşi. Plecasem la oraş, îl plătisem pe omu ăla să ne aducă la oraş. Am plecat noi de la Stoeneşti, şi pe drum, un BMW condus de un băiat, nu a mai mers pe drumul lui, a intrat în noi… Am ieşit din maşină şi ne văitam toate de lovituri, dar de copii ne era cel mai tare. Bebeluşii au scăpat”, povesteşte mămica bebeluşului de 8 luni, Maria Şerban.
Pe la uşile cabinetelor medicale din cadrul UPU,Câmpulung, aşteptau victimele accidentului, care erau mai mult speriate decât rănite. Conducătorul auto Micu a spus: “Am încercat cât am putut să evit impactul, dar nu am reuşit. Bine că nu s-a întâmplat mai rău”.
Altă victimă, care acuza dureri la nivelul piciorului şi mâinii stângi, mama bebeluşului de două luni, era îngrijorată de soarta puiului ei, mai mult decât de stare în care se afla: “Mă doare mâna şi piciorul. Mai am şi pe la cap dureri, dar nu de mine îmi e acum, nu ştiu unde e copilul meu. Are două luni. Mi l-a luat mama şi nu ştiu unde l-a dus… Sper să nu fi păţit nimic”, spune aceasta.
Tot pe coridor se mai aflau alte două victime, Elena Ursu şi Antonica Şerban care prezentau doar câteva plăgi, în schimb nu mai aveau nicio problemă: “Am scăpat cu zile… Domnul Isus a fost cu noi, altfel nu ştiu ce am fi facut. Am scăpat cu zile, şi la mulţumim doctorilor, celor de pe SMURD, celor care ne-au ajutat. Oameni cu credinţă în Domnul Isus”, spun femeile.
Cea de-a doua maşină de provenenţă străină, era condusă de un tânăr din Stoeneşti, Durleci Izabel Ion de 20 de ani.  
Atât la locul accidentului, cât şi la spital au venit cadre al Biroului Rutier, Poliţia Câmpulung, care au demarat cercetările în acest caz.

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie