2.2 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Un Băiat și O Fată au îndulcit copiii din Mioveni

Alte Știri

La jumătatea lunii decembrie, în Mioveni a fost organizat pentru prima dată Târgul de Crăciun. La prima ediție, reprezentanții firmei Un Băiat și O Fată au participat cu un stand frumos decorat și au vândut turiștilor dulciuri tradiționale muscelene. Nu a lipsit din peisaj covrigul cu ou sau covrigul muscelean, dulcele la care a poftit până și Ambasadorul Chinei în România, Xu Feihong împreună cu soția sa. Ambasadorul prezent în Mioveni deoarece a fost făcut cetățean de onoare al orașului de către primarul Ion Georgescu a mers special la standul UBF, însoțit de delegația locală din care a făcut parte și deputatul Simona Bucura Oprescu și a cerut să mănânce covrigii musceleni, fiind pentru prima dată când a încercat gustul dulce preparat pe vatră, fără conservanți și aditivi alimentari.

În cadrul Târgului de Crăciun, Un Băiat și O Fată a realizat și un concurs pentru copii. Cei care au venit la stand au trebuit să răspundă la câteva ghicitori cu dulciuri, iar cei care au ghicit răspunsul au primit pachete speciale cu dulciuri proaspete și delicioase. Partenerii media la acest eveniment a fost Ziarul din Muscel. Concursul a fost difuzat în Direct pe pagina de Facebook Ziarul din Muscel, iar înregistrarea integrală o puteți găsi la secțiunea clipuri video.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie