6 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Un cunoscut interpret de muzică populară a intrat în rândul diaconimii!

Alte Știri

Nu o să vă vină să credeți! La aproape 80 de ani se împarte între scenă și mânăstiri. În ambele locuri muncește, deoarece cunoscutul interpret de muzică populară Gavril Prunoiu a decis să se hirotonisească în același timp cu fiul său care din diacon a ajuns preot în Muscel.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic în biserica mănăstirii Negru Vodă. Chiriarhul Eparhiei a hirotonit întru preot pe diaconul Ioan Leonard Prunoiu și întru diacon pe vestitul interpret de muzică populară tradițională muntenească – Gavril Constantin Prunoiu.

Cu această ocazie, după Sfânta Liturghie, o parte din membrii grupului vocal ,, Doruri Muscelene”, colegi de scenă cu maestru Gavril Prunoiu, au încântat pe cei prezenți cu un colaj de colinde tradiționale din zona Muscelului.

Marele interpret Gavril Prunoiu s-a născut în comuna Boteni din județul Argeș, având tatăl cântăreț de biserică, iar fratele preot. S-a remarcat la nivel național cu glasul său inconfundabil, dar și cu repertoriul ales cu grijă din folclorul tradițional muscelean. A cântat pe marile scene ale țării fiind un mentor pentru mulți interpreți de muzică populară consacrați. În prezent este profesor la Colegiul Național de Arte ,, Dinu Lipatti” din București și cântă alături de grupul vocal ,, Doruri Muscelene”. Sursă: www.eparhiaargesului.ro

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie