3.3 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Un tricolor de 300 de metri întins prin localitatea Aninoasa, de primari! VIDEO

Alte Știri

Un tricolor de 300 de metri întins prin localitatea Aninoasa, de primari! Evenimentul a avut loc duminică, 25 noiembrie atunci când eroii Primului Război Mondial din comuna Aninoasa au fost comemorați cu ocazia aprinderii “Flăcării Centenarului”.

La ceremonia de pomenire a eroilor, desfășurată la monumentul din localitate, au participat, alături de comunitate și de primarul Ștefan Benonie, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, vicepreședintele Ion Mînzînă, prefectul Emilian Dragnea, consilieri județeni și primari argeșeni. După ceremonia religioasă oficiată de un sobor de preoți, Flacăra Centenarului a fost depusă la monument, în acordurile Fanfarei “Argeșul” a Centrului Cultural Județean Argeș.

Tot cu acest prilej, în semn de recunoștință pentru spiritul de sacrificiu, primarul comunei și președintele CJ Argeș au acordat diplome centenare urmașilor eroilor care au luptat și s-au jertfit pentru împlinirea Marii Uniri. Evenimentul s-a încheiat cu un emoționant program de cântece patriotice interpretat de copiii școlii gimnaziale din comună.

Din Slănic – comuna Aninoasa, a plecat pe front sublocotenentul Gheorghe Bădescu, proaspăt absolvent de Drept. Acesta și-a adus jertfa supremă pe câmpul de luptă la 17 augsut 1917.

 

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie