9.2 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Ursul a atacat din nou! De această dată la Dragoslavele!

Alte Știri

Ursul a atacat din nou! De această dată la Dragoslavele!

Ursul a ajuns din nou în comunităţile din nordul judeţului. Vineri spre sâmbătă, un urs a atacat un măgăruş în comuna musceleană Dragoslavele. Totul s-a petrecut într-o zonă aproape de biserica din centrul comunei.

Sâmbătă dimineaţa, localnicii au observat măgarul sfârtecat lângă un gard. Au anunţat imediat la 112, iar la Dragoslavele au plecat jandarmii montani, poliţiştii, dar şi un echipaj SMURD. Salvatorii nu ştiau dacă la locul indicat se produsese evenimentul, sau la acel moment se derula nenorocirea. Ajunşi, au aflat căincidentul se produsese noaptea, iar sălbăticiunea nu mai era prin zonă.

„Când au ajuns colegii noştri de la Detaşamentul de jandarmi montani, au aflat că nu mai era nicio ameninţare asupra oamenilor. Totul se produsese noaptea. Animalul era mort pe strada respectivă. Oamenii nu mai erau în pericol, astfel că jandarmii montani s-au reîntors la activităţile pe care le aveau”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş.

Chiar dacă incidentul avusese loc noaptea, oamenii erau destul de speriaţi pentru că acest atac al sălbăticiunilor nu este unul izolat nici la Dragoslavele. Aici au mai fost omorâte şi alte animale în ultimele săptămâni.

Ne este frică. Poate să ne atace şi pe noi. Când latră câinii ieşim să ne apărăm animalele din gospodării. Poate să ne sfârtece şi pe noi. Nu e pentru prima oară când a atacat ursul. A mai omorât oi, vaci, porci, pe aici pe la noi prin comună”, a spus un localnic din zonă.

La incidentul din Dragoslavele a ajuns şi primarul comunei, Ion Băcioiu, care a precizat că va sesiza din nou autorităţile pentru a se lua măsurile necesare şi a-şi proteja consătenii şi bunurile lor de atacurile sălbăticiunilor: „Au mai fost semnalate atacuri aici la noi în comună. Acum o săptămână şi jumătate ursul a omorât un porc, au mai fost sfâşiate trei oi de câteva săptămâni. Tot aşa un localnic a gâsit alte oi sfârtecate. În vară o vacă a fost găsită sfâşiată de sălbăticiuni. E foarte periculos ce se întâmplă. Ca să îmi protejez consătenii, am luat decizia ca să prelungim iluminatul stradal până la ora 130 noaptea. Aşa se pot întoarce în siguranţă de la schimbul doi oamenii.E foarte rău ce se întâmplă. Trebuie ca autorităţile să găsească o soluţie să se rezolve aceste probleme. Nu e doar la noi, e în toată ţara, aşadar trebuie să fie dată de urgenţă o lege, ceva care să reglementeze acest aspect. Sper să nu atace ursul vreun om, atunci ar fi şi mai gravă situaţia. Noi ştim când e ursul prin sat. Se iau câinii după el şi fac o hărmălaie. Câinii nu îl atacă, le e teamă, dar se ţin aşa după urş şi latră. Se adunâ în haită să apere satul. Atunci şytim că ursul e în zonă şi nu ieşim din case. Iluminatul stradal l-am prelungit ca să nu dea oamenii nas în nas cu vreo sălbăticiune. Sper să se rezolve toate problemele astea. Noi am făcut unele sesizări şi vom mai face, sperăm astfel să găsim înţelegere şi să fie rezolvată această situaţie”, a subliniat primarul Ion Băcioiu.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie