2.2 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

VALEA IAȘULUI: Comori din lada cu zestre expuse pentru turiști!

Alte Știri

Obiectele din lada cu zestre a bunicii sunt promovate într-o localitate din Argeș. De curând a avut loc a avut loc la Valea Iașului o manifestare care dorește prin valorile tradiționale să promoveze turismul în zonă. 

Pe scena amplasată în curtea școlii gimnaziale din centrul comunei au urcat primarul Nicolae Barbu, viceprimarul Cristian Enescu şi o parte dintre consilierii locali care au fost punctuali la ora stabilită pentru debutul evenimentului – Andrei Grigorescu, Oliver Bucur, Valeriu Sandu, Constantin Ştefănescu, Gheorghe Sorescu – precum şi secretarul comunei, Nicolae Stoicescu. Cam în acelaşi timp a sosit şi consilierul local Emil Gorunescu, dar s-a constatat absenţa celor trei consilieri PSD (Marius Constantin Bărbulescu, Vasile Gheorghiu şi Gheorghe Niţă) şi a reprezentantului PMP, Vasile Ungureanu. N-au lipsit noul manager al Proiectului Molivişu, Gabriel Dică, directorul tehnic Marian Letcanu, juristul Andrei Popescu – sosit cu viceprimarul din Corbeni, medicul veterinar Petre Nedelea – şi Mădălina Mircea, manager “Lada de zestre”, potrivit redactorilor de la argesexpres.ro.

În scurta sa alocuţiune, primarul Nicolae Barbu i-a anunţat pe cei prezenţi că ediţia din acest an este prima din cele cinci de implementare a proiectului, urmând să se organizeze pe baza fondurilor locale şi nu a celor europene, ca precedentele. S-au enunţat obiectivele proiectului şi s-a punctat cu faptul că seria din acest an s-a deschis la Valea Danului şi va continua cu cea de la Albeşti, Corbeni, Arefu, încheindu-se în a doua jumătate a lunii august la Cicăneşti. Manifestarea îşi va păstra caracterul itinerant, iar căsuţele cu costume populare şi alte obiecte de artizanat textil sau de altă natură, ca şi produsele tradiţionale, se vor putea regăsi în toate localităţile enunţate. sursă și foto argesexpres.ro

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie