10.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Militarii din Muscel ies la plantat arbori!

Alte Știri
Zilele trecute, sute de poliţişti, jandarmi şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic, au descins dis de dimineaţă la locuinţele celor bănuiţi că au tăiat ilegal peste 5.300 de arbori din pădurile din zonele Rucăr, Bughea de Sus şi Albeştii de Muscel. Pentru ca răul făcut de ei să fie mai puţin resimţit şi pentru că natura trebuie ajutată, în data de 10 Aprilie, începând cu ora 10.00, militari din  cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, comandaţi de sublocotenent Bojincă Florin, execută activităţi de împădurire în zona Bughea de Sus.
Aceste activităţi fac parte din cadrul programului „Luna Plantării Arborilor – Ediţia 2017”.
Luni, 10 aprilie 2017 de la ora 10.00 şi militarii Bazei de Instruire pentru Apărare CBRN „Muscel”, vor desfăşura activităţi de împădurire, în cadrul evenimentului Luna Plantării Arborilor- Ediţia 2017, în zona Bughiţa. Activitatea se desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Apelor şiPădurilor împreună cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva / Direcţia
Silvică Câmpulung.
Evenimentul este dedicat şi Zilei Forţelor Terestre care se sărbătoreşteîn fiecare an de „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă”- Patronul Spiritual al acestei categorii de forţe.
Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie