Breaking News
Vești bune pentru beneficiarii Centrului de Zi „Bambi”!

Vești bune pentru beneficiarii Centrului de Zi „Bambi”!

Vești bune pentru beneficiarii Centrului de Zi „Bambi”! Organizatorii Trofeului Câmpulung Muscel 2018 ediţia a VII-a, Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, a decis ca în cadrul competiţiei automobilistice au făcut un gest frumos și pentru Centrul de Zi „Bambi”.

Astfel, piloții și spectatorii au fost invitați să participe la o acțiune caritabilă dedicată Centrului de Zi „Bambi” din Câmpulung. Urna pentru strângerea fondurilor s-a aflat în zona secretariatului, iar din banii strânşi organizatorii doresc să achiziţioneze obiecte necesare pentru pregătirea mesei celor mici.

Beneficiarii Centrului de Zi „Bambi” sunt copiii care provin din familii monoparentale, copiii care provin din familii aflate în dificultate din punct de vedere material, financiar sau educaţional, copiii aflaţi în grija unui reprezentant legal ce necesită sprijin în vederea creşterii şi educării acestora, copiii şi părinţii cărora li se acordă prestaţii şi servicii destinate prevenirii separării lor, copiii care au beneficiat de o măsură de protecţie specială şi au fost reintegraţi în familie, copiii care beneficiază de o măsură de protecţie specială.

Anul acesta, cu sprijinul piloților, dar și al spectatorilor care au făcut donații, copiii de la Centrul de zi Bambi se vor bucura de facilitățile oferite de noi noi dotări pentru bucutăria centrului.

 

About The Author

Related posts