6.3 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Vicepreşedinte de Consiliu Judeţean trimis în judecată!

Alte Știri

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului VOLOȘENIUC DUMITRU, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și
– fals în declarații, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada iunie 2008 – iunie 2012, inculpatul Voloșeniuc Dumitru, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, a reprezentat în fapt, a negociat și semnat personal acte și documente (constând în facturi fiscale, comenzi comerciale sau contracte și tranzacții comerciale) și a efectuat, ca reprezentant al unei societăți comerciale, operațiuni financiare, ca acte de comerț, pe relația cu mai multe societăți comerciale, comportându-se ca un administrator de fapt al societății, în scopul obținerii unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
Totodată, în aceeași perioadă, inculpatul Voloșeniuc Dumitru, cu ocazia completării și depunerii declarațiilor de avere, aferente anilor 2008 – 2012, obligatorii pentru funcția de demnitate publică îndeplinită, a declarat necorespunzător adevărului situația privind deținerea unor părți sociale la societăți comerciale de către titularul declarației și membrii familiei sale.
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor imobile și mobile, proprietatea inculpatului Voloșeniuc Dumitru, până la concurența sumei de 238.650 lei, reprezentând folosul necuvenit obținut pentru societatea respectivă din activitatea infracțională desfășurată de inculpat.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie luată în cauză.

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie