6.7 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

VIDEO: Campania „ARIPI FRÂNTE” a fost demarată şi în Argeş!

Alte Știri

În perioada ianuarie – decembrie 2017, Poliţia Română, prin intermediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş şi Asociaţia Necuvinte, vor desfăşura pe raza judeţului Campania de prevenire a violenţei în familie „ARIPI FRÂNTE” .

Lansată la nivel naţional în cursul anului 2016 campania Aripi Frânte are ca punct central documentarul „Aripi Frânte” care prezintă situaţia victimelor violenţei domestice din România prin câteva cazuri ale unor deţinute din Penitenciarul de Femei Târgşor.

Documentarul este construit în jurul poveştilor unor femei care au trăit o viaţă în abuzuri şi frică, ce le-a motivat pe acestea să reziste ani de zile, să nu ceară ajutorul nimănui ajungând la un moment dat să devina din victimă agresor, făcându-şi singure dreptate.

Campania are ca scop informarea tuturor potenţialelor victime ale violenţei în familie cu privire la posibilităţile pe care acestea le au de a se apăra împotriva agresorilor.

În cadrul acestei campanii, a fost realizat Ghidul Siguranţei Victimelor Violenţei în Familie, care se adresează persoanelor care înţeleg că se află într-o situaţie de tip abuziv şi fac primii paşi spre a ieşi din acel mediu. Ghidul va fi distribuit în toate unităţile de poliţie de la nivel judeţean şi va fi însoţit de afişe care vor fi lipite în  locuri publice.

Tot în cadrul acestei campanii poliţiştii vor desfăşura activităţi de informare a persoanelor identificate că sunt potenţiale victime ale violenţei în familie.

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie